Mijlocaşul elveţian de 24 de ani susţine şi el că Pandurii îşi poate propune obiective mai îndrăzneţe.
Cel mai important gol al lui Gezim Shalaj de cînd a venit la Tîrgu Jiu a fost în meciul de campionat cu Steaua, 3-1, de pe 16 martie. "Un gol dat campioanei face cît alte cinci împotriva altor formaţii", spuneau oltenii după acea partidă. Mijlocaşul elveţian de 24 de ani spune că încă n-a arătat tot ce poate, "dar din sezonul viitor sper să cresc mult alături de toată echipa".
- Cum e, Gezim, e adevărat că un gol cu Steaua valorează cît alte cinci contra unor echipe din campionat?
- Am dat goluri şi mai frumoase în cariera mea, dar acesta m-a aşezat cumva pe harta fotbalului românesc, întrucît am înscris în poarta campioanei. Însă, timpul trece, nimeni nu mai ţine minte un gol, oricît de frumos sau important ar fi, trebuie să înscriu de cît mai multe ori ca să-mi demonstrez valoarea. Păcat că avem rezultate contradictorii... Vreau să urcăm cu Pandurii cît mai sus, să luăm Cupa Ligii, în urma finalei cu Steaua, apoi, de la anul, să avem obiective cu adevărat îndrăzneţe.
"N-am venit pentru fete sau distracţie"
- Va fi mai greu cu Steaua în finala Cupei Ligii, avînd în vedere că adversarul vă ştie de frică acum?
- Oricum, n-ar fi fost uşor. Eu cred că şi pe adversar este presiune, întrucît a luat trei goluri de la Pandurii, nu şi-ar mai permite un alt eşec, este un trofeu la mijloc, e vorba de orgoliu. Cred că Pandurii mai poate învinge o dată Steaua, noi vom juca acest meci ca unul de Champions League.
- Ce ţi-ar plăcea să urmeze după Pandurii, o echipă mai mare în România sau un campionat mai puternic în Europa?
- Momentan, mă concentrez pe clubul care mă plăteşte, nu ar fi corect să mă gîndesc la altceva. Ca orice fotbalist, visez să ajung cîndva în Germania, în Spania sau în Italia.
- Ţi-a fost greu să te acomodezi în România?
- Destul de greu. Oraşul, Tîrgu Jiu, este OK, mic, familiar, nu prea ai ce face în el, însă pentru mine este în regulă fiindcă am venit pentru fotbal nu pentru fete şi distracţie. A fost prima oară cînd am plecat din Elveţia, sînt singur în România, dar e bine că sîntem ţinuţi în priză cu fotbalul, altfel nu ştiu ce-aş fi făcut pe aici.
- Ai vizitat parcul din Tîrgu Jiu să vezi operele lui Constantin Brîncuşi?
- Nu, chiar îmi pare rău. Îmi promisese cineva că mă duce, dar tot aştept. În afara unui singur restaurant la care am fost de două-trei ori, nu ştiu altceva decît drumul de la stadion pînă la apartament.
- Limba românească ţi-e greu s-o înveţi?
- Am venit din vara trecută şi înţeleg limba voastră, pot chiar să vorbesc un pic, însă fără să pot conversa corect. Fiind singur, învăţ, nu prea am ce face în rest. Mă duc acasă, mănînc ceva, vorbesc cu familia, cu prietenii, nu prea multe. Oricum, eu sînt genul liniştit, nu mă dau în vînt după viaţa tumultuoasă.
3 goluri a marcat Shalaj în 18 meciuri pentru Pandurii, la 1-1 cu CSU Craiova, la 4-0 cu CFR şi la 3-1 cu Steaua
"Victoria cu Steaua este cea mai importantă din viaţa mea. Peste altele din campionat. Am înţeles, în perioada petrecută în România, că este cea mai iubită, cea mai tare formaţie de aici, aşa că este onorant să marchezi împotriva ei" (Gezim Shalaj)
"Idolul meu este Cristiano Ronaldo. Încerc să fac şi eu mişcările lui, însă este inimitabil. Mi-ar plăcea să fiu cum este el pe teren. În rest, prefer să fiu ca mine, nu-mi place să copiez pe cineva, indiferent de cine ar fi el" (Gezim Shalaj)
"Mi-aş dori ca în următorii trei ani să cîştig un trofeu important cu echipa mea. În Elveţia, am fost aproape în trei situaţii, însă n-a fost să fie. E frustrant să joci o finală şi să nu cîştigi" (Gezim Shalaj)
{{text}}