Tenis

Chin, dar calificare » Simona Halep o elimină pe Camila Giorgi şi merge în optimi la Miami! Peste cine va da în turul următor

Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 29 March 2015

Simona Halep s-a calificat în optimi la turneul de la Miami, după ce a -învins-o pe Camila Giorgi, scor 6-4, 7-5.

Românca a avut serios de muncă în faţa lui Giorgi, care i-a pus constant probleme. Forţa loviturilor jucătoarei din Italia i-a dat mari bătăi de cap Simonei, însă numărul trei mondial a reuşit să îşi respecte blazonul.

Antrenorul Victor Ioniţă a ajutat-o şi el să treacă peste un moment greu al partidei. De la 3-2 cu break avans, Simona era condusă cu 4-3 şi a cerut intervenţia tehnicianului. Sfaturile sale au ajutat-o, românca reuşind să cîştige următoarele 4 game-uri şi primul set.

Setul doi a fost şi mai dificil de abordat. Simona a cîştigat de trei ori pe serviciul adversarei, însă Giorgi a revenit de fiecare dată, chiar şi la 5-4, cînd românca a servit pentru cîştigarea meciului. Jucătoarea noastră n-a mai ratat însă şi a doua oportunitate, ivită două game-uri mai tîrziu.

În optimi, Simona o va întîlni pe Flavia Pennetta, care a trecut de Viktoria Azarenka 7-5, 7-6. Meciul va fi marţi dimineaţa, nu înainte de ora 04:00, liveTEXT pe GSP.ro şi televizat de Dolcesport.



120 de puncte şi 59.185 de dolari şi-a asigurat Simona prin calificarea în optimi

Desfăşurarea liveTEXT:

SETUL II
7-5 Simona închide meciul la a doua încercare şi se califică în optimi
6-5 BREAK SIMONA!
Românca se mobilizează din nou şi reface diferenţa de un break. Va servi pentru meci
5-5
Giorgi nu cedează şi revine din nou în meci cu un game cîştigat pe serviciul Simonei, care are din nou dificultăţi în a termina un meci
5-4 BREAK SIMONA!
Halep cîştigă la zero pe seriviciul adversarei şi va servi pentru cîştigarea meciului
4-4
Break Giorgi! Simona scapă din mînă serviciul
4-3
Simona pune presiune pe adversara ei, însă Giorgi reuşeşte să rămînă în meci
4-2
Halep salvează o minge de break şi îşi menţine avantajul. Este la două game-uri de calificarea în optimi
3-2 BREAK SIMONA!
Un retur senzaţional şi o dublă greşeală o ajută pe româncă să rupă din nou echilibrul în setul doi
2-2
Simona îşi face cu ceva emoţii serviciul şi începe să arate primele frustrări
1-2
Jocul bazat pe forţă al lui Giorgi îi pune în continuare probleme Simonei, care a cerut din nou intervenţia antrenorului
1-1
Break Giorgi, care profită de o cădere a serviciului Simonei şi revine rapid în set
1-0 BREAK SIMONA!
Giorgi continuă să greşească foarte mult mult şi îi face cadou româncei un nou break

SETUL I
6-4 Simona profită de a doua minge de set ivită şi îşi adjudecă primul act al partide
5-4 BREAK SIMONA! Două greşeli ale lui Giorgi îi aduc o nouă oportunitate de break Simonei, convertită după o nouă eroare a jucătoarei din Italia
4-4 Game alb reuşit de Simona Halep! Discuţia cu Victor Ioniţă pare să îi fi redat încrederea de care avea nevoie
3-4 Halep s-a retras în spatele liniei de fund şi îi permite adversarei sale să controleze jocul. Românca a cerut intervenţia antrenorului
3-3 Giorgi forţează pe serviciul Simonei şi egalează după ce cîştigă patru mingi consecutive
3-2 BREAK SIMONA! Giorgi comite trei duble greşeli într-un singur game şi îi face cadou jucătoarei noastre primul break al meciului
2-2 Prima dublă greşeală pentru Simona, însă românca menţine egalitatea în acest debut de meci
1-2
Giorgi îşi face din nou serviciul, însă Halep a început să pună din ce în ce mai multă presiune, semn că a început deja să se adapteze jocului adversarei
1-1 Simona ajunge rapid la 40-0, însă Giorgi recuperează două mingi. Situaţia se putea complica, însă românca a rezolvat problemele cu o minge extraordinară lîngă linie
0-1 Game alb pentru Giorgi, care serveşte foarte bine în acest debut de meci
A început meciul!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.