Fără Robben şi Van Persie, accidentaţi, portocaliii nu mai înseamnă nimic. Iar selecţionerul Hiddink e confuz: "Nu ştiu cum să fac această echipă să joace din nou".
În octombrie, după ce Oranje pierduse a doua oară în preliminarii, 0-2 în Islanda, Ronald de Boer îl critica pe Guus Hiddink. "Nici nu cred că are vreun plan de joc", spunea fostul internaţional.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Atunci, în plină criză, selecţionerul voia să demisioneze, dar s-a răzgîndit în ultima clipă, convins de federali. A rămas. Fără nici o soluţie. Cînd lipsesc vedetele, Robben şi Van Persie, echipa e o imensă deziluzie. Şi Hiddink, 68 de ani, pare depăşit de situaţie: "Sigur voi readuce Olanda printre cei mai buni, însă, momentan, nu ştiu cum să-i fac pe băieţi să joace din nou".
Sîmbătă, contra Turciei, batavii îşi puteau pierde recordurile:
- invincibili acasă în preliminariile CE din 1963 (42 victorii, 10 egaluri)
- invincibili pe Amsterdam ArenA (18 succese, 5 remize)
Conduşi din prima repriză (Burak, 37), olandezii au încheiat partida disperaţi, lansînd mingi lungi spre atac, ca niciodată. Şi au marcat norocos în minutul 90+2. Sneijder a tras de la marginea careului, mingea l-a lovit în cap pe Huntelaar şi l-a păcălit pe portarul Volkan Babacan. 1-1.
"Am jucat prost", admite Hiddink. "Totuşi, acest egal s-ar putea să ne ajute la final". Deocamdată, Oranje e pe locul 3, de baraj, la şase puncte de Cehia şi la 5 de Islanda.
"E curios. Am fost pe locul 3 la Mondial, iar acum ne chinuim în preliminarii. Nu înţeleg nimic şi nu pot să explic ce se petrece cu noi" (Wesley Sneijder, căpitanul Olandei sîmbătă)
Olanda cu Hiddink
7 meciuri
2 victorii
4 eşecuri
1 egal
11 goluri primite
{{text}}