Liga 1

În afara echipei » Ionel Dănciulescu a fost trimis iar la munca de birou: plăteşte că l-a susţinut pe Mihai Teja

Dănciulescu a bifat mai multe funcții în Ștefan cel Mare

Articol de Costin Mihai  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ionel Dănciulescu, 38 de ani, a plătit pentru susţinerea fostului antrenor Mihai Teja.

Ionel Dănciulescu a dispărut din peisajul echipei, o dată cu despărţirea de Mihai Teja. Fostul atacant de glorie al clubului n-a făcut ultimele deplasări ale "cîinilor", la Braşov şi în Ungaria, la Debrecen, confirmînd că revine la munca de birou.

Dănciulescu, 38 de ani, nu mai stă nici pe banca de rezerve a roş-albilor, nu se ştie ce se va întîmpla cu el din vară, cînd se va face din nou o remaniere masivă la nivelul echipei.

Managerul sportiv nu vrea să facă prea mult caz de faptul că nu mai este în anturajul formaţiei. "Încă sînt la Dinamo. Vorbeam că am fost mutat pe 7.000-8.000 de funcţii. Nu contează funcţia, poziţia. Sînt doar Dănciulescu de la Dinamo. În linii mari, nu mi s-a reproşat nimic, decît într-o mică măsură, după colaborarea cu Mihai Teja. Nu funcţia contează, ci doar ceea ce faci pentru club, pentru oameni. Acum nu mai am contact cu jucătorii, sînt la birou. Mi s-a spus că sînt lucruri de făcut şi acolo, încerc să mă adaptez situaţiei. Echipa să meargă bine, asta contează!", a comentat Dănciulescu la DigiSport.

1 victorie, 2-1 la Mediaş, a bifat Dănciulescu ca antrenor al roş-albilor, în toamnă, în 4 meciuri în toate competiţiile. Plus două remize şi un eşec. A calificat echipa în semifinalele Cupei Ligii

"Am încercat să îl ajut pe Mihai Teja cu sfaturi, cu ce ştiam şi cu ce pot. Am încercat să fiu alături de jucători, pentru că îmi place şi e lucrul pe care ştiu să îl fac cel mai bine. Cît a fost Mihai, nu am impus ceva anume, nu am făcut nimic peste el" (Ionel Dănciulescu, manager sportiv Dinamo)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.