Mijlocaşul va lipsi de pe gazon trei săptămîni, urmînd să piardă şi 4 meciuri în Liga 1, pe lîngă semifinala Cupei României, cu Petrolul.
Constantin Gâlcă e obligat să nu mizeze în ultima perioadă pe Alex Chipciu. Mijlocaşul s-a accidentat la acţiunea echipei naţionale şi a devenit indisponibil. Stelistul a părăsit cantonamentul selecţionatei vineri, după ce la antrenamentul de dimineaţă a acuzat probleme musculare la coapsa stîngă.
În urma unui control medical s-a constatat că acesta a suferit o ruptură musculară la aductori şi va fi nevoit să facă o pauză de 25 de zile. În aceste condiţii, el va putea reveni pe teren abia peste trei săptămîni, urmînd să rateze meciuri importante ale Stelei.
Chipciu nu va putea evolua mîine seară cu Petrolul, în Cupa României, iar în Liga 1 va rata întîlnirile cu Astra şi cu Petrolul, două echipe ce ţintesc podiumul, dar şi cele cu Gaz Metan şi cu Oţelul.
Alex ar putea reveni pe gazon abia pe 25 aprilie, cînd roş-albaştrii vor întîlni pe U Cluj în deplasare. Pînă atunci, Gâlcă trebuie să folosească în locul mijlocaşului de 25 de ani pe unul dintre Rusescu şi Stanciu, primul fiind favorit la titularizare.
"Din păcate, am o leziune fibrilară şi voi absenta trei săptămîni de pe gazon. Totuşi, sper să mă refac mai repede" (Alex Chipciu, mijlocaş Steaua)
Ce meciuri va rata Chipciu
Petrolul (a): semifinala Cupei României
Gaz Metan (d): Liga 1
Petrolul (a): Liga 1
Astra (d): Liga 1
Oţelul (a): Liga 1
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
"Gâlcă face treabă bună"
Plecat din Ghencea în Arabia Saudită, Lucian Sînmărtean îl susţine pe Costel Gâlcă şi crede că tehnicianul nu trebuie să plece de la Steaua în această vară: "Încă de la început a fost presiune pe Gâlcă. Ba că nu face faţă, ba să vedem cum se va descurca cu unii jucători. Gâlcă s-a descurcat şi a făcut performanţe şi rezultate. A făcut o echipă foarte bună, dar a pierdut foarte mulţi jucători şi asta nu este uşor de gestionat pentru nici un antrenor. Fanii, lumea în general, chiar şi cei de la club, trebuie să aibă răbdare".
Arlauskis e out
Steliştii vor avea probleme înaintea meciului de mîine seară cu Petrolul, de pe Arena Naţională. Portarul Giedrius Arlauskis s-a accidentat la meciul echipei naţionale dintre Lituania şi Anglia şi este incert pentru partida din Cupa României. Mai mult, acesta nu va fi folosit nici la meciul de duminică seară, de la Mediaş, cu Gaz Metan, fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe. Gâlcă nu ştie nici dacă-l va putea folosi pe Varela, care ajunge abia în această seară la Bucureşti.
S-au văzut cu fanii
Oficialii din Ghencea au avut o discuţie cu mai mulţi suporteri ai echipei. "Mi-aş dori să fie acum momentul împăcării, la meciul cu Petrolul, deşi, pînă la urmă, nici nu a fost un conflict între suporteri şi echipă. A fost un mod al galeriilor de a percepe lucrurile. Dar, după cum a spus şi Clubul Sportiv al Armatei, lucrurile merg în limita legii după regulamentele lor. Cred că vor fi mai mult de 10.000 de spectatori, în această idee am pus doar primul inel al arenei în vînzare".
{{text}}