Handbal

Dedu, la petrecerea Minaur! Preşedintele FRH s-a afişat la chef neţinînd cont de scandalul din semifinale

Alexandru Dedu, în mijlocul jucătorilor băimăreni, care îi prezintă trofeul FOTO: facebook

Articol de Marian Ursescu  —  Tuesday 7th of April 2015 12:00

Duminică seara, după cîştigarea finalei Cupei României, 31-25 cu Energia Tg. Jiu, jucătorii de la Minaur au sărbătorit şi stropit trofeul cu şampanie la un banchet în cinstea performanţei.

La eveniment, alături de oficialii grupării maramureşene, de oficialităţile oraşului, jucători, şi-a făcut apariţia şi preşedintele FRH, Alexandru Dedu. "Domnul Dedu face ce crede de cuvinţă. Cînd accepţi ceva de la cineva, îi suporţi şi răutăţile şi cerinţele", a replicat Nurhan Ali, managerul campioanei HCM Constanţa. Echipa de pe Litoral a acuzat arbitrajul din semifinale, considerînd că Minaur a fost ajutată să ajungă în ultimul act!

"Primarul striga în gura mare!"

Nurhan Ali a dezvăluit ieri un lucru incredibil. "Jucătorii mei mi-au povestit că în ultimele minute, primarul Cherecheş striga la arbitri că dacă nu va cîştiga Minaur, finala se va juca la Liceul numărul 5 din Baia Mare, nu în Sala Polivalentă! Dacă domnul primar vrea să cumpere trofee la modul ăsta, atunci nu mai e nimic de zis!", a subliniat oficialul constănţean. Nurhan Ali a mai subliniat ceva. "Mie, la Constanţa, nu-mi dau voie să stau în spatele porţii, că nu e regulamentar, influenţez arbitrii. Dar domnul Liviu Bala, preşedintele de la HCM Minaur, a stat la marginea terenului lîngă Dedu, zici că era bodyguardul lui!".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.