Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Epopeea lui Raul Rusescu la Steaua » Titular de 9 ori, schimbat de 10!

Rusescu este împrumutat la Steaua de la Sevilla, echipă cu care are contract pînă în vara lui 2017

Articol de Cătălin Popescu   —  miercuri, 08 aprilie 2015

Rusescu e fotbalistul preferat al lui Gâlcă atunci cînd face o înlocuire, atacantul nu s-a aflat niciodată pe gazon la finalul unui meci în care a fost titular.

Raul Rusescu s-a întors în Ghencea pentru a-și reface cariera, dar CV-ul lui nu arată prea bine după acest sezon petrecut în tricoul roș-albastru.

Deși a reușit 10 goluri în 25 de meciuri bifate de el în toate competițiile, în Liga 1 cifrele sale sînt surprinzătoare cînd vine vorba de prezențe.

Rusescu a fost titular doar de 9 ori și în nici una din aceste partide nu a prins finalul pe gazon, fiind mereu înlocuit. În plus, el a fost schimbat și într-un meci în care fusese introdus pe parcurs.


S-a întîmplat în partida de la Tîrgu-Mureș, cînd a fost accidentat de Gabi Mureșan. Atunci, Rusescu a intrat în minutul 21, în locul lui Keșeru, iar peste 7 minute a fost el cel înlocuit de Breeveld.

Următorul fotbalist în acest clasament, al steliștilor înlocuiți, este Adi Popa, care a fost schimbat de 7 ori în cele 18 partide în care a fost titular.

Pe locul trei se află Nicușor Stanciu, cel care a fost scos de pe teren de 5 ori din cele 8 jocuri pe care le-a prins de la început.

2.500.000 €a încasat Steaua pentru Rusescu în vara lui 2013, cînd l-a vîndut la Sevilla


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.