Campioana s-a calificat la lovituri de departajare, 5-3, goalkeeperul de 29 de ani apărînd-o pe prima. După 120 de minute a fost 0-0.
Intrat în istoria Mondialelor printr-o nouă interpretare a rolului de portar, unul care la nevoie face și muncă de libero, Manuel Neuer continuă să uimească. Miercuri seară, contra lui Leverkusen, în "sferturile" Cupei, goalkeeperul lui Bayern i-a lăsat mască pe suporteri înaintea loviturilor de departajare.
După ce s-a interesat la arbitrul Felix Zwayer dacă regulamentul i-o permite, "Manu" a dat jos de pe braț banderola de căpitan pasată de Philipp Lahm înainte de a fi înlocuit. Foarte probabil unicat în fotbal, gestul său i-a contrariat mai ales pe fani, care și așa l-au acceptat destul de greu din cauza trecutul său la rivala Schalke.
"Cînd ai banderola, presiunea e mai mare", a încercat Neuer o explicație pentru ceea ce pare să fie mai degrabă o superstiție. La precedentele trei serii de penalty-uri între buturile lui Bayern, toate în sezonul 2011-2012, el fusese de două ori decisiv.
Fără a fi "împovărat" de vreo banderolă. Performanță pe care a repetat-o și miercuri seară, cînd a apărat șutul lui Drmici, iar Bayern s-a impus cu 5-3.
Thiago kung-fu!
Maniera de arbitraj a berlinezului Zwayer a iritat ambele echipe. Lui Bayern i-a anulat un gol regulamentar (60, Lewandowski), pentru ca în minutul 90 să-i arate doar "galben" lui Thiago Alcantara, după o lovitură de kung-fu aplicată lui Kiessling.
Atacantul "farmaciștilor" n-a mai putut continua, dar spaniolul a transformat mai tîrziu penalty-ul care a consfințit calificarea oaspeților în semifinale.
Pep ca la teatru
Extrem de nervos de-a lungul întregii partide, Pep Guardiola s-a calmat ca prin minune la loviturile de departajare. Antrenorul lui Bayern și-a tras un scaun la marginea terenului și-a urmărit execuțiile jucătorilor ca la teatru.
4 penalty-uriapărase Neuer la precedentele 3 serii de la 11 metri susținute cu Bayern, toate în 2012. Contra lui M'gladbach (1), Real (2) și Chelsea (1)
18 calificăria bifat Bayern în ultimele tot atîtea meciuri de Cupă jucate în deplasare. Record!
{{text}}