International   •   Stranieri   •   SPANIA

VIDEO Nu-i rezistă nici o poartă! » Florin Andone factotum: gol anulat, gol valabil și autogol pentru o remiză cu Deportivo

Andone (dreapta, în duel cu Borges) a bifat miercuri al treilea meci ca integralist în La Liga, fiind notat cu 6 în Marca

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 10 aprilie 2015

După ce a deschis scorul, atacantul român a risipit pe final visul victoriei așteptate de trei luni de Cordoba. Echipa sa e pe ultimul loc, la 8 puncte de salvarea de la retrogradare.

Zece eșecuri la rînd o condamnaseră pe Cordoba la ultima poziție în La Liga. Seria neagră putea fi ruptă însă de Florin Andone miercuri seară, pe "El Riazor" din La Coruna.

VIDEO: Vezi AICI golurile!

Golul său din minutul 55 trebuia să fie suficient pentru un triumf așteptat de pe 12 ianuarie, de la 1-0 cu Rayo. Mai ales că venea contra unei contracandidate la retrogradare, Deportivo. Atacantul român a stricat tot ce reușise, marcînd nefericit și în poarta proprie (1-1), iar echipa sa rămîne la opt puncte de salvare!


Titularizat a treia oară consecutiv, Andone a deschis scorul cu o execuție precisă după centrarea lui Edimar. Asta după ce arbitrii îi anulaseră (corect) alt gol pe motiv de ofsaid în prima repriză, la fel cum pățiseră gazdele.

Rămasă în 10 oameni (69), Depor nu mai visa la egal, dar tot Florin a schimbat tabela (87). A deviat cu pieptul mingea centrată din corner, păcălindu-l pe Juan Carlos!

6 goluri,o pasă decisivă și un autogol are Florin Andone în 1.016 minute disputate la Cordoba în această stagiune, 5 în campionat și unu în Cupa Regelui

2 jucătoriau marcat în același meci din La Liga un gol în ambele porți: Andone și Trigueros, de la Villarreal, în meciul cu Valencia (1-3) pe 2 noiembrie 2014


"Andone a fost decisiv în ambele careuri cu cele două goluri înscrise, într-un egal ce nu servește nimănui" (Marca, ziar spaniol)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.