Jose Mourinho, 52 de ani, iese din nou din tipare într-un interviu spectaculos oferit celor de la The Telegraph. Antrenorul lui Chelsea vorbeşte deschis despre el, despre familia sa şi despre fotbal. Bine aţi venit în universul lui Mourinho!
"Cred că am o problemă: devin din ce în ce mai bun la tot ce are legătură cu munca mea", începe "The Special One" dialogul, în care recunoaşte că există o zonă în care nu se poate fi altfel: "Nu pot să mă schimb cînd vorbesc cu presa, nu sînt niciodată ipocrit".
Portughezul este un personaj aparte în fotbalul modern. Genul de om care nu te poate face să ridici din umeri. Mourinho nu lasă pe nimeni indiferent. Ori îl iubeşti, ori îl urăşti. E admirat pentru că e pur şi simplu bun sau "The Special One", aşa cum s-a intitulat, însă n-are cum să nu te enerveze cu aroganţa sa atunci cînd antrenează rivala echipei sale.
"Nimic nu mă sperie"
Dar cum se simte traducătorul ajuns în cîţiva ani în elita fotbalului? "Nu sînt aşa bătrîn. Am 52 de ani şi încă 20 în faţă în antrenorat. Mă simt... ai putea spune că sînt «o vulpe bătrînă». Nimic nu mă sperie, nimic nu mă îngrijorează foarte mult. Sînt în control. Nu mă trezesc în miez de noapte cu gîndul la o accidentare sau la tactică. Am nevoie de timpul meu", explică Mourinho.
Sfaturile soției
În afara terenului încearcă să fie cît mai normal. ”Cred că sînt un om bun. Încerc să fiu. N-am probleme cu familia sau cu prietenii. Sînt bun cu familia, sînt un prieten bun. Normal că fac greșeli. Viața profesională e doar o parte dintr-un om. Un om e mai mult de atît”, susține Mourinho.
Matilde, soția din spatele tehnicianului îl ajută și îl surprinde mereu, deși ”fotbalul nu e lumea ei. Să fiu la un club care îmi place. Să fiu într-un loc care îmi place. Să lucrez cu oameni care îmi plac. Astea sînt sfaturile ei, pentru că, în momentul în care se întîmpla asta, viața acasă e bună pentru toată lumea”.
Încearcă să lase fotbalul la ușă în momentul în care intră în casă, dar îi este aproape imposibil: ”Încerc să vin acasă fără să fiu încruntat, pentru că e și mîine o zi și fotbalul e doar un joc și tot așa. Dar ajung acasă și îi văd pe ei supărați (n.r. - soția și cei doi copii). Sînt triști pentru mine!”.
”Oamenii din Londra mă înțeleg, știu cînd să mă deranjeze și cînd să mă lase în pace. Cunosc prea bine ideea de spațiu personal și că oamenii merită respect”
”Nu sînt cea mai importantă persoană din club”
Revenind la fotbal, Mourinho încearcă să lămurească un lucru: ”Antrenorul nu e cea mai importantă persoană la un club. Cei mai importanți sînt suporterii, apoi patronul, pe locul trei vin jucători și abia la urmă vin eu”.
Opinia celor din jurul său nu poate fi schimbată însă așa ușor: ”Toți se uită la tine. Jucătorii te urmăresc, te analizează, vor să vadă cum reacționezi, să îți observe stabilitatea. Oamenii din club te urmăresc, într-un mod pozitiv sau negativ. Chiar și suporterii sînt cu ochii pe tine. Vor să simtă că ești pregătit pentru a doua zi după o înfrîngere grea. Că după o victorie mare încă ești cu picioarele pe pămînt”.
Dar chiar atît de bine își poate controla emoțiile? ”Cred că da. Încerc să menține oamenii într-un echilibru între pozitiv și negativ. Acasă nu mă pricep însă, pentru că mă cunosc prea bine. Nu pot ascunde nimic. Mă înțeleg”.
”E datoria mea să îmi asum rolul de tată”
După ce a antrenat echipe ca Real Madrid, Inter Milano, Porto și Chelsea, Mourinho a realizat că una dintre marile probleme ale fotbaliștilor sînt banii: ”Cînd am avut pe mînă bani adevărați, bani foarte mulți, eram la al doilea meu contract, cu FC Porto, în 2003. Aveam 30 și ceva de ani, eram însurat și eram pregătit pentru asta. Jucătorii din ziua de azi au 16, 17, 19, 20 de ani. Nu știu cum să reacționeze la sumele astea, nu știu ce să facă. E datoria mea să îmi asum rolul unui tată”.
"Singurul lucru pe care nu pot să îl dau unui jucător este talentul"
Împotriva Balonului de Aur
Surprinzător, dar Mourinho şi Wenger pot ajunge la un acord. "Cred că a spus ceva interesant, cînd s-a pronunţat împotriva Balonului de Aur. Are dreptate, pentru că fotbalul pierde din conceptul de echipă în momentul în care se concentrează mai mult pe individualităţi", spune tehnicianul.
Acesta explică şi de ce nu este de acord cu interesul exagerat pentru un singur jucător. "Ne uităm mereu după performanţele individuale, statistici, cine aleargă mai mult. Dacă ai alergat 11 kilometri şi eu 9, înseamnă că ai jucat mai bine? Poate că nu! Poate cei 9 kilometri ai mei au fost mai importanţi", spune Mourinho rîzînd.
"Pentru mine fotbalul e colectiv. Individualul e binevenit cînd vrei să ajuţi grupul. Trebuie să lucrezi pentru noi, nu invers. Un jucător de top vine, dar echipa e deja acolo", transmite antrenorul lui Chelsea, care vine şi cu o viziune interesantă: "Nu jucătorul trebuie să descopere echipa, aşa cum a descoperit Columb America. Vii să ne ajuţi să fim mai buni. Ca antrenor trebuie să transmiţi mesajul acesta zi de zi".
Trei poveşti din afara terenului
- După ce a renunţat la cariera de fotbalist, Mou a devenit profesor. La primul job a lucrat alături de copii cu sindromul Down. "Era un copil care refuzase să urce scări toate viaţă lui. Încă unul care nu putea coordona cele mai simple mişcări. Aceste probleme şi multe altele le-am putut rezolva numai cu empatie. Nu eram pregătit să lucrez cu ei, dar am avut succes datorită relaţiei pe care am avut-o cu ei. Afecţiune, atingere, empatie - aceste lucruri m-au ajutat"
- "Am avut un jucător, nu-i voi da numele, căruia i-am dat şansa să evolueze la prima echipă. După cîteva săptămîni, tatăl lui a renunţat la slujba sa, la fel şi mama. Ambii trăiau de pe urma fiului lor, trăiau viaţa lui, luau deciziile pentru el. E dificil. E un exemplu din 1.000. Trebuie să fii norocos atunci cînd vine vorba de părinţi, de agenţi. Trebuie educaţi"
- "Un jucător a venit într-o zi cu o maşină nouă. Am discutat cu el:
- Încă una? De ce? Ai casă?
- Nu.
- Ai foarte mulți bani strînși la bancă?
- Nu, dar n-am cumpărat mașina. Tata a primit-o gratis în leasing și eu am semnat pentru ea.
- Știi ce înseamnă leasing?
- E gratis!
- Nu! Vino să vorbim despre asta și o să-ți explic ce înseamnă leasing. Habar n-avea ce înseamnă, pentru că nimeni nu discutase cu el”
{{text}}