Primul neamț după 119 ani! » John Degenkolb a cîștigat Paris-Roubaix și a bifat cîteva recorduri uluitoare

Germanul John Degenkolb (Giant-Alpecin) a cîștigat Paris-Roubaix, după un sprint în 7 pe velodromul din final. 

Degenkolb e primul neamț care se impune în Iadul Nordului, de la prima ediție încoace, în 1896, atunci cînd victoria lui Josef Fischer a inaugurat cea mai grea cursă de o zi din lume!

Mai mult, în vîrstă de 26 de ani, John Degenkolb devine primul cîștigător de Milano-Sanremo și Paris-Roubaix în același sezon, de la irlandezul Sean Kelly încoace, în 1986!

Rutierul de la Giant Alpecin și-a construit victoria în ultimele 10 borne, atunci cînd a recuperat ecartul față de o acțiune condusă de belgienii Greg Van Avermaet (BMC) și Yves Lampaert (Etixx-QuickStep), după care a sprintat decisiv pe ultima turnantă a velodromului din Roubaix.

Cehul Stybar și belgianul Greg Van Avermaet s-au mulțumit cu primul lor podium în Roubaix, o performanță sub așteptările sutelor de mii de flamanzi prezenți pe marginea șoselelor. 

Au fost 254 de kilometri de sudoare și năduf, cu 27 de "tranșee", acele sectoare pavate care distrug nervii cicliștilor, risipite în partea secundă a competiției.

Supranumită Iadul Nordului, Paris-Roubaix binecuvîntează cariere, fiind cea mai importantă clasică Monument din ciclismul profesionist, iar cea de-a 113-a ediție s-a remarcat prin farmecul discret al agresivității din final. 

Cînd se dezlănțuie Iadul

Competiția a explodat cu 70km înainte de intrarea pe velodromul din Roubaix, atunci cînd 4 rutieri de la Etixx-QuickStep au forțat desprinderea unui grup select, cu Zdeněk Štybar, Greg Van Avermaet, Ian Stannard (Sky), John Degenkolb (Giant-Alpecin) sau Lars Boom (Astana).

Ca răspuns, plutonul a aruncat peste margine balastul, i-a prins pe cei din față cu un efort consistent și a așteptat avalanșa de porțiuni pavate din final pentru a face selecția. În competiție au rămas și Sep Vanmarcke (Lotto-Jumbo), Alexander Kristoff (Katusha) și Bradley Wiggins (Sky), britanicul aflat la ultima sa cursă pe șosea. 

Înlănțuirea Auchy-lez-Orchies și Mons-en-Pévèle, cele două sectoare cu dificultate de 5 stele din jurul bannerului de 50 de kilometri, a conturat un grup de 30 de rutieri, din care s-a eliberat bestia de 2 metri a celor de la QuickStep, Stijn Vandenbergh. 

Belgianul în vîrstă de 30 de ani a pus 20 de secunde față de favoriți, moment în care Wiggins a țîșnit ca un semnal de alarmă și a pus la muncă urmărirea. Dar regruparea a venit rapid și cuțitele lungi din grupul principal au știut că bătălia finală se va da pe Carrefour de l'Arbre, cu 15 borne înainte de final.

Nici ultimul sector de 5 stele nu a făcut separația între lei și miei, iar tensiunea între favoriți a fost amplificată de cantitate, nu de calitate. Aproape orice ciclist serios avea cîțiva locotenenți alături de el, prin urmare, mișcarea decisivă a venit după Carrefour de l'Arbre, cînd Van Avermaet a sperat la primul său Monument și a lansat o evadare alături de Lampaert.

Degenkolb a trimis un locotenent în urmărire, după care și-a asumat prinderea celor doi. În spate, animați de Stybar și Lars Boom, alți 4 rutieri au reuși joncțiunea. Bătălia s-a dat pînă în ultima clipă, însă sprintul sănătos al lui Degenkolb nu a lăsat dubii în privința învingătorului. 

Dust Bowl în Nordul Franței

Duse sînt vremurile cînd Iadul Nordului se disputa în vreme cîinească, iar ploaia, noroiul și încăpățînarea rutierilor rafinau clasamentul final cel puțin la fel de ușor precum colții pavatelor.

La 14 ani distanță după victoria lui Servais Knaven, acel turnir mocirlos ce a hipnotizat spectatorii în 2001, Paris-Roubaix a avut o atmosferă de preerie, un fel de Dust Bowl încins și sever, în care praful s-a ridicat din pietre ca un duh și a astupat nările cicliștilor.

Wiggins a spus adio 

Într-un univers paralel, în care istoria ciclismului s-ar desfășura după scenarii de la Hollywood, Sir Bradley Wiggins ar fi cîștigat cea mai dură cursă din lume, după un parcurs ce ar fi implicat neșansa, răsturnări repetate de situație, o bere neagră întinsă de pe margine și lacrimi pe velodromul din Roubaix. 

Înapoi în realitatea noastră magică, britanicul a spus adio carierei pe șosea cu onoare și șarm, exact cum și-a petrecut o bună parte din viața pe două roți. Cu 30 de borne înainte de final a bifat o desprindere ce s-a vrut decisivă, un Hail Mary romantic și sfidător, sfîrșit rapid și fără milă de urmăritori.

Apoi, Wiggo a menținut speranța vie pînă pe Carrefour de l'Arbre, după care s-a scufundat într-un anonimat august și resemnat, sosind la peste 30 de secunde de cîștigător, în afara top 10. 

Căzături, suferință și un tren

Din miile de clipe negre pe care Paris-Roubaix le poate pune la dispoziția rutierilor, cîteva s-au derulat cu 80km înainte de final, cînd lucrurile începeau să se agite în fruntea plutonului. Stijn Devolder (Trek) a fost scos din ecuație printr-o căzătură brutală, iar o trecere la nivel de cale ferată a însemnat o barieră în capul unuia dintre cicliști și o nebunie vecină cu tragedia. 

 Mai multe voci au cerut descalificarea rutierilor care au trecut printre barierele puse, amintind de un incident similar în 2006. 

Clasament Paris-Roubaix 2015: