Liga 1

Bogdan Gavrilă a prins curaj după reuşita cu Rapid: "Vreau să înscriu şi la Craiova"

Gavrilă a venit la Dinamo vara trecută, de la Oțelul

Articol de Victor Vrînceanu  —  Wednesday 15th of April 2015 12:00

Gavrilă a prins curaj după golul marcat în poarta Rapidului şi spune că următoarea sa "victimă" va fi formația din Bănie.

Mijlocaşul Bogdan Gavrilă e convins că a depăşit perioada de acomodare la Dinamo şi spune că de acum înainte are de gînd să ajungă titular incontestabil în echipa gîndită de Flavius Stoican.

Acum, fotbalistul de 23 de ani își dorește să marcheze și în poarta Universității, pentru a-și "obliga" antrenorul să-l păstreze printre titulari: "Mă simt foarte bine în acest moment. Am avut o perioadă ceva mai lungă de acomodare, dar pot spune că am trecut peste asta. Golul cu Rapid mi-a dat mare încredere în forțele mele. Mi-am propus să înscriu şi în poarta lui Bălgrădean, duminică, normal, dacă mă va folosi Mister".

"Mister Flavius mi-a spus că soţia şi fiica lui au făcut presiuni mari ca să mă bage să joc. Sper că le-am răsplătit cu golul marcat în derby. Chiar glumeam pe tema asta cu antrenorul" Bogdan Gavrilă

3 goluriîn 19 meciuri de Liga 1 a marcat Gavrilă pentru Dinamo în acest sezon de Liga 1. El mai are și o pasă decisivă

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.