Liga Campionilor

VIDEO+FOTO Madridul roşu » Război la derby. Pumni, coate, mult sînge, dar nici o eliminare. Şi nici un gol

Articol de Theodor Jumătate  —  Thursday 16th of April 2015 12:00

Atletico putea primi trei penalty-uri. Arbitrul sîrb Mazici n-a fost impresionat de atacurile asupra lui Mandzukici şi n-a oprit jocul

Al 7-lea derby Atletico - Real Madrid din acest sezon, al treilea egal, primul fără goluri marcate. Un joc încins, cu multe momente violente şi o serie de lovituri din sporturi de full-contact. (VIDEO)

Cel mai important episod, în minutul 51, pe atacul gazdelor: Sergio Ramos respinge mingea cu capul la centrarea lui Griezmann, dar, în săritură, îl izbeşte cu cotul în figură pe Mandzukici, rănindu-l pe croat. "Eliminare şi penalty", susţine Marca. Totuşi, în faţa lui Collina, şeful Comisiei Arbitrilor UEFA, sîrbul Mazici nu dă nici fault. "Centralul" iertase Realul de 11 metri şi în prima repriză, la un duel Varane - Mandzukici.

"Uneori, arbitrii interpretează greşit ceea ce văd. Oricum, n-am vrut să-i fac rău lui Mandzukici"
Sergio Ramos, fundaş Real

Nu l-a muşcat?

După şocul Ramos - Mandzukici, alte două agresiuni grave:
- Mandzukici s-a răzbunat pe Carvajal: cot în gît! N-a fost eliminat!
- Carvajal i-a plătit poliţa lui Mandzukici: muşcătură şi pumn în abdomen. Sancţiunea normală, penalty şi eliminare. Nici n-a fost avertizat!

Deşi imaginile sînt clare, cu fundaşul spaniol agăţat ca un pitbull de încheietura mîinii drepte a adversarului, vinovatul a negat: "Nici măcar n-am intenţionat să-l muşc". Ulterior, şi victima a dezminţit incidentul: "Nici o controversă, nici o muşcătură".

Curios, UEFA muşamalizează afacerea. A anunţat că nu deschide nici o investigaţie!

ATLETICO - REAL 0-0
ATLETICO: Oblak - Juanfran, Miranda, Godin, Siqueira - Arda, M. Suarez, Gabi, Koke (83 F. Torres) - Mandzukici, Griezmann (77 R. Garcia). Antr. D. Simeone
REAL: Casillas - Carvajal (85 Arbeloa), Varane, Sergio Ramos, Marcelo - Modrici, Kroos, James - Bale, Benzema (76 Isco), Ronaldo. Antr. C. Ancelotti
A arbitrat Milorad Mazici (Serbia)
Returul va avea loc miercuri.

 0 goluri în 4 meciuri!

Real Madrid a marcat de 133 de ori în acest sezon în toate competiţiile, dar maşinăria de goluri s-a blocat cînd a jucat pe "Vicente Calderon". Din 5 meciuri fără gol, patru au fost pe terenul lui Atletico. Şi a pierdut trei din patru. Primind nu mai puţin de 7 goluri! Marţi, a scăpat:

1-0, 22 august 2014 (Supercupa Spaniei)
2-0, 7 ianuarie 2015 ("optimi" Cupa Spaniei)
4-0, 7 februarie 2015 (Primera Division)
0-0, 14 aprilie 2015 ("sferturi" Champions)

Eroul Oblak, 6 parade

Prima repriză i-a aparţinut slovenului Jan Oblak. Cumpărat cu 16 milioane vara trecută, de la Benfica, portarul lui Atletico a fost extraordinar 45 de minute, avînd 6 parade impresionante. "Eroul acestui meci a fost Oblak", a remarcat Casillas, căpitanul Realului, în timp ce Marca a titrat pe copertă: "Peretele Oblak", goalkeeperul blocîndu-l pe Bale într-un duel unu la unu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.