Stranieri

Andone revine ca adversar în fața echipei care l-a format: "La Cordoba există o Florin-dependență"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 19 aprilie 2015

Florin Andone va juca astăzi pentru prima dată împotriva lui Villarreal, echipă de care a aparţinut pînă anul trecut.

Jurnaliştii spanioli de la Marca îl laudă pe român şi reamintesc cum a ajuns atacantul în curtea "submarinului galben".

"Să joci împotriva fostei echipe este mereu o motivație, dar să joci împotriva clubului la care ai crescut are o aromă de nostalgie. Florin Andone nu îi poartă pică lui Villarreal, deși vara trecută cei de acolo nu au dorit să-i prelungească angajamentul. Acum, vrea să demonstreze clubului din provincia Castellon că a greșit în privința lui, deși mereu susține că ”Submarinul Salben” a fost clubul care i-a dat ocazia să-și facă un nume în fotbal.

Florin are succes la Cordoba și fanii recunosc că el este unul dintre puținii jucători care simt cu adevărat ceva pentru echipă. Florin a crescut în Vinaros și Castellon, dar scouterii lui Villarreal au remarcat capacitatea sa de a înscrie cu ușurință goluri și l-au recrutat. De acolo, a plecat împrumut la Atletico Baleares, unde a explodat în Segunda B, marcînd o mulțime de goluri. Chiar și așa, Villarreal nu a considerat oportună întoarcerea sa și Cordoba a pus imediat mîna pe el pentru echipa secundă", scrie cotidianul madrilen Marca, citat de Digisport.

Jurnaliştii spanioli nu se opresc aici şi continuă cu laudele la adresa românului: "Spiritul de autodepășire al românului l-a făcut să urce etapele cu succes. A început să joace la echipa a doua, în Segunda B, dar Ferrer l-a adus la antrenamentele primei echipe. A fost Djukic, însă, cel care l-a debutat în Primera și, ulterior, Jose Antonio Romero i-a dat continuitate. Iar el a răspuns cu goluri.

De altfel, la Cordoba există o Florin-dependență în atac. Golurile din retur au avut mereu semnătura sau aportul său. Duminică, pe El Madrigal, Florin va dori să demonstreze că Villarreal a greșit în cazul său și că merită să fie în elita fotbalului".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.