Sporturi   •   Tenis   •   BRD NĂSTASE-ŢIRIAC TROPHY

Fără români la BRD Năstase-Ţiriac Trophy » Marius Copil, singurul reprezentant pe tabloul principal, învins în 3 seturi de Mihail Ioujnîi

Marius Copil

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 20 aprilie 2015

Marius Copil, numărul 172 ATP, a ratat calificarea în turul doi la BRD Năstase-Țiriac Trophy.

Tenismanul de 24 de ani a fost învins de rusul Mihai Ioujnîi, numărul 57 ATP, în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 3-6, și a ratat șansa de a ajunge pentru a cincea oară în carieră în turul doi la București.

Românul a început senzațional partida și a avut nevoie de numai 20 de minute pentru a-și adjudeca primul set. I-a lăsat lui Ioujnîi un singur game și părea că se îndreaptă spre o calificare rapidă în turul secund. Rusul a echilibrat însă jocul în partea a doua a meciului.

Cădere inexplicabilă


Copil pierduse numai șase puncte pe propriul serviciu pînă la 4-5, moment în care Ioujnîi a reușit patru puncte consecutive și break-ul de care avea nevoie pentru a egala la seturi. Decisivul a fost la discreția rusului, care s-a distanțat rapid la 5-1.

Românul a recuperat o minge de break, însă n-a mai putut reveni. În turul doi, Ioujnîi îl va întîlni pe Gael Monfils, numărul 15 ATP, favoritul numărul doi al turneului și semifinalist la turneul din Monte Carlo, competiție desfășurată săptămîna trecută.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.