Sporturi   •   Auto   •   PREMIERĂ

Cu un plin, ajungi la Munchen! Audi a lansat primul său hibrid plug-in, premieră în istoria mărcii din Ingolstadt

+3 Foto
Audi Q7 e-tron

Articol de Valentin Damian   —  miercuri, 22 aprilie 2015

Noul model Audi se numește Q7 e-tron quattro și nu este orice fel de hibrid, ci unul care, în afara motorului electric și a acumulatorilor, folosește un propulsor diesel, autonomia combinatăde 1.410 kilometri fiind aproape suficientă pentru un drum București - Munchen

Audi Q7 e-tron quattro este primul SUV plug-in din istoria constructorului german. Dacă pînă acum propulsorul pe benzină era partenerul clasic al motorului electric în cazul hibridelor, de data aceasta cei din Ingolstadt au venit cu o noutate absolută: au înlocuit benzinarul cu unul diesel, mult mai atractiv din punctul de vedere al consumului. Q7 e-tron folosește un motor de 3 litri, în 6 cilindri, rezultînd în urma parteneriatului cu cel electric o putere totală de 373 CP și un cuplu maxim de 700 Nm.

Cei de la Audi au comunicat și consumul mediu pentru acest SUV, valorile fiind de doar 1,7 litri pentru prima sută de kilometri după încărcarea bateriilor. Avînd un consum atît de mic, emisiile lui Q7 e-tron sînt și ele reduse, doar 50 grame/km.

Autonomie full electrică, 56 de kilometri


Cu acumulatorii încărcați la maximum, Q7 e-tron are o autonomie de 56 de kilometri. Adică atît poți merge pe modul electric. Lucrurile se schimbă radical cînd funcționează și propulsorul diesel, autonomia crescînd remarcabil: 1.410 kilometri! Adică încă un pic, încă 90 de kilometri, și ajungi la Munchen!

Q7 e-tron dispune de un set de acumulatori Litiu-Ion format din 168 de celule, avînd o capacitate de 17,3 kWh. Transmisia este asigurată de o cutie automată Tiptronic cu opt rapoarte, puterea sistemului hibrid fiind transmisă către ambele punți.

Există patru moduri de rulare pentru SUV-ul de la Audi: full electric, hibrid, unul care stochează energia electrică din baterii și un altul prin care bateriile sînt încărcate în timpul mersului cu ajutorul motorului diesel.

În modul electric, se folosește energia stocată de acumulatori. Propulsorul diesel poate intra în acțiune atunci cînd șoferul are nevoie de mai multă putere și apasă puternic pedala de accelerație.


Căldura este reciclată și încălzește habitaclul

Ingenioși, cei de la Audi au găsit și o metodă de a folosi căldura emanată de componentele electrice. Aceasta a fost direcționată către habitaclu, extrem de folositoare pe timpul iernii.

1,7 litrieste consumul mediu pentru prima sută de kilometri parcursă după ce acumulatorii au fost încărcați

1.410 €este autonomia combinată pentru Q7 e-tron, cea full electric fiind de 56 de kilometri

6 secundeîi sînt necesare unui Audi Q7 e-tron pentru a atinge viteza de 100 km/h

225 km/heste viteza maximă pentru un Audi Q7 e-tron

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.