Liga 1

ASA Tîrgu Mureș atacă dur Steaua înaintea meciului direct: "Nu poate bate o echipă retrogradată, cum să vorbească de arbitraj?"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 21 April 2015

Președintele celor de la ASA Tîrgu Mureș, Narcis Răducan, a atacat dur Steaua cu o săptămînă înaintea meciului direct de pe Arena Națională. 

Oficialul ardelenilor crede că roș-albaștrii ar trebui să fie mai ponderați în declarații, dat fiind faptul că echipa trece prin momente dificile. 

“Ultimele declarații ale oficialilor Stelei, la fiecare succes trimiteau săgeți către Tg. Mureș.

I-am rugat respectuos. Nu sîntem noi responsabili de perioada de ineficiență a atacanților Stelei, sau de criza de formă, sau chiar și de un arbitraj cu probleme. M-aș bucura să vorbească despre echipa lor. Eu Respect Steaua.

Nu am ce să comentez legat de acel clasament al greșelilor de arbitraj. La sfîrșitul campionatului vor fi greșeli și de o parte și de alta. Nu am recuperat 12 puncte față de Steaua cu arbitrajele.

Nu e corect să se spună asta, cînd Steaua nu marchează. E o diversiune ieftină și nu reușește să bată echipe care sînt retrogradate", a spus Narcis Răducan la Digi. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.