Petrolul are datorii de aproximativ 8,1 milioane de euro (35.728.250 lei) către 75 de creditori înscriși la masa credală, cea mai mare sumă fiind către Administrația Județeațeană a Finanțelor Publice Prahova, peste două milioane de lei.
Fostul antrenor al "găzarilor", Cosmin Contra, s-a înscris la masa creditorilor cu suma de 662.145 lei. Către jucătorul Filipe Teixeira, Petrolul are o datorie de 512.500 de lei și de 485.000 de lei către agentul acestuia, Marcelo dos Santos Cipriano, informează Mediafax.
Și fostul atacant Adrian Mutu s-a înscris la masa credală cu suma de 309.000 de lei.
Jucători care mai au de primit bani de la Petrolul sînt:
Guilherme (22.517 lei)
Hoban (110.357 lei)
Alcenat (112.564 lei)
Bornescu (160.680 lei)
Camara (147.879 lei)
De Lucas (161.121 lei)
Peteleu (176.130 lei)
Geraldo (152.734 lei)
Tamuz (419.358 lei)
De asemenea, finantatorul Dan Capră s-a înscris la masa credală cu o creanță în valoare de 110.314 lei, iar Maria, soția omului de afaceri, cu 896.028 de lei.
{{text}}