Sperietură zdravănă pentru Lukas Rosol în turul doi la BRD Năstase-Ţiriac Trophy.
Favoritul numărul patru al turneului a avut nevoie de două ore pentru a trece de Dusan Lajovici, scor 4-6, 6-4, 6-3. Finalist la ultimele două ediţii şi cîştigător în 2013, cehul părea că se îndreaptă spre o eliminare rapidă astăzi. Lajovici s-a impus în primul set, revenind de la 1-3.
Momentul cheie al partidei a fost însă în actul secund, la scorul de 4-3. Lajovici servea pentru a se desprinde şi părea scăpat spre victorie. Rosol şi-a recuperat însă break-ul şi a cîştigat nu mai puţin de 6 game-uri consecutive, reuşind să întoarcă soarta meciului.
Finala din 2013 se rejoacă în sferturi
În sferturi, cehul va da peste al cincilea favorit al turneului, Guillermo Garcia-Lopez, cel pe care l-a învins în finala cîştigată la Bucureşti în urmă cu doi ani, scor 6-3, 6-2.
Ibericul a trecut în runda anterioară de Marcos Baghdatis, care nu pare deloc în largul lui la Bucureşti. Aflat la a doua participare în ultimii doi ani, cipriotul a părăsit din nou turneul în turul doi, cedînd astăzi în două seturi, 5-7, 2-6.
Baghdatis chiar a servit pentru cîştigarea primului set la 5-3, însă a urmat o cădere de care a profitat imediat adversarul său. Patru game-uri consecutive şi set pentru Garcia-Lopez. Partea a doua a meciului a fost la discreţia spaniolului, care a pierdut numai două puncte pe propriul serviciu.
{{text}}