Căpitanul Atalantei l-a bătut la vestiare pe Tonelli, după meciul cu Empoli (2-2).
Tensiune și foarte mulți nervi la Bergamo, în finalul duelului pentru evitarea retrogradării Atalanta - Empoli 2-2.
Salvatorul remizei gazdelor, cu gol marcat în prelungiri, și-a pierdut capul și a bătut un adversar. German Denis s-a dus la vestiare după Tonelli, i-a tras un pumn în față și a șters-o!
"Cei doi au avut o altercație în teren, și-au aruncat apoi vorbe grele, dar asta nu justifică violența. Denis și-a trimis în față un coleg și a lovit prin spate", a povestit Maccarone, martor la agresiune.
Căpitanului i-a luat apărarea directorul general al Atalantei, Pierpaolo Marino: "Tonelli l-a așteptat pe tunel pe Denis, amenințîndu-i cu moartea pe el și pe familia lui. German e foarte sensibil, pentru că are patru copii. Stadionul e vechi și oricine putea închide lumina, întîmplător, de la întrerupător".
"Denis a acționat ca un laș. L-a lovit din spate pe Tonelli în vestiar, iar lumina era închisă, special ca să poată fugi și să nu vadă nimeni incidentul"
Massimo Maccarone, atacant Empoli
5 etapede suspendare a primit Denis, iar Tonelli doar una, pentru declarații intimidatoare
{{text}}