Dinamo se află aproape de ieșirea din insolvență, după ce și-a plătit datoriile de 780.000 de euro cu două luni mai devreme.
UPDATE 13:50
Oficialii cîinilor au primit asigurări că nu sînt probleme în a închide procedura de insolvență pînă pe 31 mai.
"Sînt doar chestii de procedură firești. Pînă la urmă se va rezolva, mai ales că sînteți cu toate plățile la zi", li s-a spus celor din Ștefan cel Mare.
Astfel, Dinamo ar deveni prima echipă din Liga 1 care va ieși din insolvență, din cele șapte care se află în această situație.
Știrea inițială:
Singura problemă a "cîinilor" o reprezintă ANAF, care se opune închiderii procedurii pînă la soluţionarea apelului la hotărîrea de confirmare a planului.
Dinamo trebuie să iasă din insolvență pînă pe 31 mai 2015 pentru a putea evolua în cupele europene în sezonul 2016-2017.
Miercuri, 29 aprilie, este programată judecarea contestației depuse de ANAF în cadrul procedurii de reorganizare, care se află pe rol la Curtea de Apel, dar care nu are stabilit un termen de judecată.
Cătălin Dascăl, administratorul judiciar al clubului, a comentat situația.
"Planul de reorganizare a fost respectat. Miercuri e un termen de procedură și sînt chemați toți creditorii. Mi-e greu să cred că miercuri vom face o nouă cerere de ieșire din insolvență. Acum e vorba de recursul finanțelor la hotărîrea de confirmare a planului de reorganizare.
Apelul lor trebuie să se judece la Curtea de Apel.Mîine se va acorda probabil un termen pentru soluționarea apelului de la Curtea de Apel. Nu avem însă un termen la Curtea de Apel. Instanța se va pronunța asupra închiderii procedurii după soluționarea acestui apel. E o chestiune procedurală. La acest moment se așteaptă.
Să sperăm că nu se va depăși termenul de 31 mai. Nu pot să mă pronunț în acest moment. Vom vedea ce se va întîmpla", a declarat Dascăl pentru Mediafax.
{{text}}