Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON

Englezii măresc miza pentru Wimbledon! Ce sumă uriașă ar putea lua Halep dacă se va impune

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 28 aprilie 2015

Valoarea totală a premiilor la Wimbledon va creşte cu şapte la sută la ediția din acest an, acestea ajungînd la 26,75 de milioane de lire. 

Dacă se impune, Simona Halep (2 WTA) va încasa 1,88 de milioane de lire sterline (2,63 milioane de euro). La fel și cîștigătorul de la masculin.  Învingătorii de anul trecut din probele de simplu, Novak Djokovici şi Petra Kvitova, au primit cîte 1,76 de milioane de lire.

Potrivit organizatorilor de la All England Club, premiile din acest an vor fi cele mai mari din istoria tenisului profesionist.

Jucătorii eliminaţi în primul tur vor primi cîte 29.000 de lire sterline (40.575 de euro), cu 2.000 de lire mai mult decît în 2014.


Turneul de la Roland Garros continuă să aibă cele mai mici premii dintre turneele de Grand Slam, chiar dacă valoarea acestora a crescut în acest an cu 12 procente. De exemplu, un jucător eliminat în primul tur va primi 17.164 de lire (24.000 de euro).

Ediţia din 2015 a turneului de la Wimbledon va avea loc în perioada 29 iunie - 12 iulie. Pauza de două săptămîni dintre Roland Garros şi Wimbledon a fost extinsă pentru prima oară la trei săptămîni în acest an.

Sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.