Mureşul ar bifa primul titlu din istorie, Steaua pe al 26-lea, în schimb oferta financiară pentru sezonul viitor depăşeşte pentru ambele echipe 30 de milioane de euro.
Steaua e campioana en-titre. ASA e campioana returului, unde raportul punctelor e 29-17 în favoarea ardelenilor. Din două campioane va rămîne una singură la finalul sezonului, iar meciul de diseară are rol de foto-finish într-o luptă care părea închisă la startul lui 2015 şi s-a transformat în una pasionantă pe parcursul primăverii.
Trofeul pe care LPF îl pune la bătaie pentru locul 1 ar fi primul din vitrina Mureşului. Pentru Steaua ar fi al 55-lea, dar dincolo de glorie, titluri şi cupe, cele două echipe propun şi o reţetă financiară impresionantă.
Meciul direct şi finalul sezonului vor arăta pe ce drum vor merge fiecare dintre Steaua şi ASA pe axa europeană.
Indiferent însă de cine va bifa Champions League sau Europa League, dacă ambele vor ajunge în grupe, atunci vor avea venituri garantate în sezonul următor de peste 33-35 de milioane de euro: aprope 7,5 milioane din drepturile TV din Liga 1, restul din garanţiile pe care UEFA le acordă dacă ajungi măcar în faza grupelor.
49de milioane euro e cota de piaţă a loturilor celor două echipe, conform transfermerkt.de: Steaua valorează 37,1 milioane, ASA doar 11,9 milioane
300 de mii de euro e suma pe care jucătorii celor de la ASA o vor împărţi în cazul în care vor termina pe primul loc
100de mii de euro va încasa fiecare stelist care va contribui la o eventuală calificare a echipei în grupele UCL
20de milioane de euro e suma minimă pe care o va încasa campioana României, oricare ar fi ea, dacă se va califica în grupele UCL în vară
3tururi preliminare va susţine campioana României, oricare ar fi ea, pentru a ajunge în grupele Ligii: Steaua ar fi cap de serie în toate, ASA n-ar fi în nici unul
6milioane de euro e suma garantată pe care o va primi o echipă din România dacă va juca în toamnă în grupele Europa League
2e numărul tururilor preliminare pe care ocupanta locului 2 în Liga 1 le va susţine pentru a ajunge în Europa League: Steaua ar fi cap de serie în ambele, ASA în nici unul
"Locul 1 cu locul 2, e important, dar sigur nu e finală, că nu se dă nici un trofeu miercuri"
Costel Gâlcă, antrenor Steaua"Simt că putem realiza ceva istoric. Nu e meci decisiv, dar cine bate ia prima opţiune la titlu"
Liviu Ciobotariu, antrenor ASA
Steaua - ASA Tg. Mureş
Azi / 21:30 / Arena Naţională
Steaua
Aşezare: 4-2-3-1
24. Arlauskis - 2. Rîpă, 33. Varela, 13. Toşca, 16. Guilherme - 11. Prepeliţă, 21. Breeveld - 77. Ad. Popa, 7. Chipciu, 10. Cr. Tănase - 29. Ţucudean
Antrenor: Costel Gâlcă
Rezerve: 95. Cojocaru, 5. Luchin, 8. L. Filip, 9. G. Iancu, 30. Tamaş, 55. Bourceanu, 94. Enceanu
Absenţi: Rusescu, Papp (accidentaţi), N. Stanciu (suspendat)
ASA Tg. Mureş
Aşezare: 4-2-3-1
33. Stăncioiu - 26. Feussi, 23. M. Constantin, 5. Fl. Bejan, 19. Sepsi - 25. Gorobsov, 78. N'Doye - 8. Bumba, 10. Voiculeţ, 83. Zicu - 31. Manolov
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Rezerve: 1. Viciu, 4. Gonzalez, 6. G. Mureşan, 12. Axente, 17. D. Goga, 44. Hanca, 88. I. Hora
Absenţi: -
Bilete: 15 lei - peluze, 30-75 lei - tribuna a II-a, 75-150 lei - tribuna I
{{text}}