Fotbal   •   Liga 1   •   DECLARAŢII

Rică Răducanu rîde de stelişti înaintea meciului cu ASA: "Au luat-o cu şpriţul şi cu gagicile"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 29 aprilie 2015

Rică Răducanu, cel care a apărat buturile Stelei între 1978 şi 1979, dar care a scris istorie la Rapid, a vorbit despre duelul de diseară dintre formaţia din Ghencea şi ASA Tg. Mureş.

Fostul portar a găsit explicaţia pentru evoluţia modestă a campioanei din acest retur.

"Tăticu', jucătorii de la Steaua au luat meciurile la preţ de matineu. Parcă-i aud: «Lasă-i, bă, dracu', că le dăm la ăştia aşa, din talent! N-au cum să ne bată!». Considerîndu-se deja campioni, băieţii au luat-o cu şpriţul şi cu gagicile. «Oricum, merge treaba» şi-au spus ei, dar nu prea le-a mers. Aşa că acum au început să tremure pentru titlu", a spus Rică Răducanu pentru Libertatea.

În ceea ce priveşte meciul de diseară, Rică o vede pe actuala campioană învingătoare: "Steaua are cel mai bun lot din România. Jucătorii sînt «hîrşîiţi» în meciuri internaţionale, plus că au acum cuţitul la os. Se vor trezi şi îşi vor zice: «Ce facem, bă, acum, că ne fură ASA titlul? Hai, adunarea, că rămînem de căruţă!» Vor bate ASA şi vor lua campionatul".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.