Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - ASA 0-1

Prima reacţie a lui Ciobotariu după ce echipa sa a devenit lider în Liga 1: "Lupta nu se termină azi"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 29 aprilie 2015

Antrenorul mureșenilor, Liviu Ciobotariu, a comentat partida cîştigată de ASA în faţa Stelei, scor 1-0, considerînd că lupta la titlu rămîne deschisă.

"La începutul returului ne-am propus cît mai multe puncte. Am avut un retur de excepție, am reușit 10 victorii și două egaluri. Vreau să-mi felicit echipa, am venit la București să facem un joc bun, să demonstrăm că ne merităm pe deplin locul în clasament. Am fost și pragmatici, ne-am și apărat. Ne-am îndeplinit obiectivul.

Indiferent de rezultat, știam că lupta nu se va termina azi, mai sînt 5 jocuri de disputat. Avem meciuri destul de grele, urmează cel cu Viitorul, echipă foarte bună, cu jucători tineri. Ne bucurăm că am trecut pe locul 1, că am demonstrat încă o dată că nimic n-a fost întîmplător",  a spus Ciobotariu la Dolcesport.

Antrenorul a adăugat: "Nu doar Zicu, toți au făcut un joc foarte bun. Ianis e la a doua tinerețe (n.r. are 31 de ani), mă bucur pentru el, e foarte important pentru noi, marchează, pasează foarte bine. Dar fără ajutorul colegilor nu dădea un randament așa bun . Avem un lot cu experiență, cu caracter, mă bazez pe toți. Sînt foarte mulțumit de evoluția lui Zicu".


Clasament:

1. ASA 62p

2. Steaua 60p



Meciurile care urmează pentru cele două formații: 

Steaua

Dinamo (d), Chiajna (a), Brașov (d), Botoșani (a), Iași (d)

ASA

Viitorul (a), Gaz Metan (d), Petrolul (a), Astra (d), Oțelul (a)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.