Marius Șumudică a reușit să cîștige primul meci pe banca Astrei, scor 2-1 în fața Petrolului. După meci a glumit spunînd că i-a lăsat pe Alibec și Takayuki să-i dea cîte o palmă, dar a fost și serios cînd și-a adus aminte și de situația în care se află Concordia Chiajna.
"Vreau să-mi felicit jucătorii pentru că am lucrat cu ei o singură zi. Nu e victoria mea, e a lor. Au înțeles ce le-am cerut. Am preferat să mă las dominat și să joc pe contraatac.
În final, rezultatul e o adeverire a faptului că un șoc la echipă poate fi pozitiv. I-am pus pe jucătorii care au înscris să-mi dea cîte o palmă. Mă refer la Takayuki și Alibec. Glumesc!
Găman și Lung îmi ziceau că n-au mai cîștigat în deplasare din 24 august. Iată că azi am reușit" Șumudică la LookTV
...despre Concordia: "Mi-am adus iar aminte de Chiajna și sînt așa nostalgic. Credeam că o să mă întorc acolo, de asta refuzasem toate ofertele. Sper să se salveze, dar s-a comis o greșeală cînd am fost îndepărtat. Spun asta cu tot respectul pentru Baciu și stafful lui. Echipa aia e construită de mine. Eu mă vedeam pînă la finalul sezonului în verde".
{{text}}