Braşovul a pierdut vineri seara, 19-23 la Zalău. Tehnicianul Coronei, Bogdan Burcea, acuză arbitrajul cuplului Blaş-Gheorghişor care au pus umărul la victoria echipei lui Gheorghe Tadici
HC Zalău a învins în primul meci din sferturile de finală ale Ligii Naţionale, cu 23-19 pe Corona Braşov, echipa care pornea drept mare favorită la calificarea în semifinale. Înaintea meciului, cînd a văzut cuplul de arbitri care o să arbitreze, Bogdan Burcea a spus că va face dezvăluiri importante dacă echipa sa nu va fi arbitrată corect. "Nu m-am înşelat. Sistemul funcţionează foarte bine. Arbititrii au încercat să ne fure cu regulamentul în mînă, dar nici aşa nu au reuşit. Ce le reproşez? Să se uite cum au judecat pasivul la noi şi cum l-au judecat la Zalău, la noi au inventat faulturi la pivot, treceri prin semicerc, iar în partea cealaltă nu au văzut nici o
infracţiune. Să nu mai vorbim de eliminările de două minute, au fost hilare", a declarat Burcea.
Tehnicianul spune că nu se teme că echipa sa nu se va califica în semifinale, avînd de jucat următoarele două partide pe teren propriu, pe 5 şi 7 mai. "Ne va fi foarte greu, dar rămîne să ne luptăm şi cu sistemul! Oricum, omul (n.r. Gheorghe Tadici) e prea bine băgat în sistem. Şi cred că a trecut cu arme şi bagaje în tabăra care trebuie", a adăugat Bogdan Burcea.
"Dacă nu vom putea învinge în două jocuri la Braşov, nu vom avea decît să felicităm sistemul! E foarte bine pus la punct", a încheiat Burcea.
HC Zalău 23
Constantinescu 9, Pintea 4, Şt. Lazăr 3, Bardac 2, Trif 2, Ciuciulete 2, Maior-Paşca 1.
Antrenor: Gheorghe Tadici
Corona Braşov 19
Zamfir 5, Brădeanu 4, Hotea 3, Apetrei 2, Pricopi 1, Chiper 1, Dincă 1. Antrenor: Bogdan Burcea
{{text}}