43 la sută din golurile înscrise de formațiile lui Şumi au fost reuşite de fotbalişti veniţi de pe bancă: joi, Alibec a punctat din centrarea unui alt jucător intrat pe parcurs, Budescu
Golul victoriei Astrei în partida cu Petrolul, 2-1, a fost pe tiparul noului antrenor al oaspeţilor, Marius Şumudică. Înscris de o rezervă, Denis Alibec! E al 12-lea în acest sezon, după cele 11 pe care le reuşiseră jucătorii veniţi de pe bancă la Chiajna, cît timp fostul rapidist a antrenat la ilfoveni. 28 de goluri au înscris Astra şi Concordia în acest sezon cu Şumudică pe bancă, 12 dintre acestea fiind operele unor fotbalişti intraţi pe parcurs. Procentaj aproape de jumătate, 43%!
Cel mai elocvent exemplu a fost în februarie, cînd, la victoria categorică împotriva Oţelului, 3-0, toate reuşitele au venit de la două rezerve: dubla lui Dina şi punctul lui Purece! Cei doi sînt şi armele secrete ale lui Şumi, cu 4, respectiv 3 goluri în acest sezon.
"Am fost supărat că am intrat atît de tîrziu, dar m-a motivat, am intrat şi am marcat"
Denis Alibec, atacant Astra
Eveniment improbabil
În general, casele de pariuri văd golul înscris de o rezervă un eveniment destul de improbabil. Cel mai adesea, cotele se învîrt în jurul cifrei 5. Astfel, faţă de cartonaşul roşu şi penalty, a căror plajă se află între 3 şi 4, reuşita fotbaliştilor introduşi pe parcurşi e un eveniment mult mai rar.
Rezervele care au înscris pentru Şumudică în acest sezon
Dată | Partidă | Marcator | Scor |
30.04 | Petrolul - Astra | Alibec | 1-2 |
17.03 | Dinamo - Chiajna | Dina | 0-3 |
27.02 | Chiajna - Oţelul | Dina | 3-0 |
27.02 | Chiajna - Oţelul | Dina | 3-0 |
27.02 | Chiajna - Oţelu | Purece | 3-0 |
22.02 | Astra - Chiajna | Welington | 2-2 |
22.02 | Astra - Chiajna | Welington | 2-2 |
21.11 | Viitorul - Chiajna | Dina | 2-2 |
21.11 | Viitorul - Chiajna | Florea | 2-2 |
04.11 | Pandurii - Chiajna | Serediuc | 1-1 |
02.08 | Oţelul - Chiajna | Purece | 1-2 |
02.08 | Oţelul - Chiajna | Purece | 1-2 |
"Rapidiştii m-au ameninţat!"
"Cînd am fost pus să aleg, am primit telefoane de amenințare că-mi găsesc mașina vopsită! M-au sunat de pe număr privat. Doamna Moraru mi-a trimis un mesaj prin care mi-a spus că s-au făcut presiuni din partea unei părți a galeriei ca Șumudică să nu vină la Rapid", a punctat Marius Şumudică la DolceSport ieri dimineaţă.
Ce a mai zis actualul antrenor al Astrei:
"Dacă eu, Marius Șumudică, am ajuns să fiu hulit de suporterii Rapidului, e cea mai mare dezamăgire a mea profesională!"
"Credeți că eu o să intru în vestiar și o să le zic băieților «Bă, eu sînt antistelist și trebuie să ne dăm la o parte!»?! Nu, eu vreau să cîștigăm tot, pentru că un loc mai sus în clasament înseamnă bani, plus că ne batem pentru locurile de Europa League. Vreau să bat Tîrgu Mureș chiar dacă ajut Steaua"
{{text}}