Handbal

"Doi boi" » Gheorghe Tadici i-a taxat pe cei doi arbitri în fața elevelor sale la meciul pierdut cu Corona Brașov

Andreea Pricopi a marcat ieri de 6 ori pentru Corona Foto: Bogdan Bălaş

Articol de Marian Ursescu  —  marţi, 05 mai 2015

Aşa le-a spus la time-out celor doi arbitri antrenorul Gheorghe Tadici, vorbind cu elevele sale. Dacă în primul meci Braşovul a fost clar dezavantajată la Zalău, acum Corona a primit ajutorul cuplului Marcel Sas şi Marius Pintea.

Braşovul a răzbunat crunt înfrîngerea suferită la Zalău, în primul meci din play-off, 19-23. Corona a trecut marţi seară cu 30-18 de trupa lui Gheorghe Tadici. Dacă în primul meci cuplul Blaş-Gheorghişor a pus umărul la victoria gazdelor, în jocul doi Marcel Sas şi Marius Pintea au favorizat Braşovul.

Enervat, în minutul 52, fostul selecţioner a cerut time-out şi le-a spus elevelor sale: "Doi boi! Doi boi! A fost eliminare de două minute! De ce nu jucaţi şi voi ca ele în apărare? Jucăm pînă la capăt, indiferent de ce se întîmplă!", a strigat Tadici.

Pe teren, Braşovul a făcut instrucţie, profitînd de faptul că portarii oaspetelor au apărat foarte slab. Cheţa a scos prima minge abia în minutul 35! În schimb, Denisa Dedu a avut o prestaţie excelentă în poarta Coronei, la care au mai strălucit Camelia Hotea, Oana Apetrei, dar şi Cristina Zamfir sau Andreea Pricopi. Meciul decisiv se va juca însă azi, tot la Braşov. Federaţia nu a anunţat însă nici ora şi nici cuplul de arbitri care vor oficia această dispută! 

CSM Bucureşti, prima semifinalistă

După victoria de la Brăila, 28-20, CSM Bucureşti a obţinut marţi al doilea punct în "sferturi", pe teren propriu, şi s-a calificat în semifinale. A fost mult mai greu decît se aşteptau, însă bucureştencele au cîştigat doar cu 29-26.

Brăilencele au condus însă pînă în minutul 45, cel mai mult cu două goluri diferenţă. CSM aşteaptă acum adversara din penultimul act, care se va stabili miercuri între Corona Braşov şi HC Zalău.

Tot miercuri au loc şi celelalte două jocuri din "sferturi": HCM Baia Mare-CSM Ploieşti (ora 16:00) şi SCM Craiova-HCM Roman (18:00). Baia Mare a cîştigat la Ploieşti, 31-20, iar HCM Roman a trecut de oltence, pe teren propriu, 27-21.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.