Liga 1

Surpriză de proporții în conflictul Gigi Becali - MApN » Cine vrea să cumpere marca Steaua!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 06 mai 2015

Au apărut deja primii investitori care doresc să cumpere marca Steaua de la Armata.

Compania producătoare de vinuri Cotnari a anunțat public, prin intermediul unui comunicat, că dorește să achiziţioneze marca Steaua, aflată în prezent în posesia Armatei, după ce ÎCCJ a anulat actul de proprietate de la OSIM al lui Gigi Becali.

"Luînd la cunoştinţă din presă despre vînzarea mărcii Steaua şi fiind interesată de cele mai importante simboluri cu valoare naţională, compania Cotnari îşi manifestă interesul de a achiziţiona această marcă. Compania Cotnari nu doreşte ca acest simbol naţional să-şi piardă din valoare în urma acestei dispute. De aceea, aflată în plină campanie de comunicare «Cotnari - Unic Românesc», compania a decis preluarea mărcii Steaua", se menţionează în comunicatul citat.

Producătorul de vinuri susţine că sigla va fi amplasată în Sala Ştefan cel Mare a companiei, alături de alte simboluri naţionale, "fiind destinată să perpetueze amintirea singurei echipe din România care a câştigat Cupa Campionilor Europeni".

Armata nu vinde, doar închiriază

Negocierile dintre MApN și Steaua au picat după ce Armata a cerut 10% din totalul veniturilor pentru a-i permite să folosească marca. După evaluarea acesteia, Armata urmează să scoată la licitație marca, însă doar spre închiriere, nu pentru vînzare. Gigi Becali a anunțat deja că nu va participa la licitație.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.