"Puriul" a anunţat noul obiectiv în Ştefan cel Mare: "Am terminat cu reconstrucţiile, din vară începem performanţa".
Mircea Rednic s-a întors în Ştefan cel Mare. Al treilea mandat, aşa cum a anunţat Gazeta de ieri în exclusivitate. Promisiunile sînt pe măsură, locul 8 de acum se spune că va deveni o tristă amintire.
Afirmaţiile antrenorului de 53 de ani sînt sugestive: "Sînt fericit că am revenit la Dinamo, îmi doream de mult timp acest lucru. Gata, s-a terminat cu construcţiile şi cu reconstrucţiile. Trebuie să facem performanţă. Vreau ca de la anul să ne luptăm la titlu, clar! E nevoie de multă muncă, respect, disciplină. Sper să profit de finalul de sezon pentru a-i cunoaşte pe jucători, să văd pe cine mă bazez. Trebuie să-mi arate cu toţii că merită să rămînă la Dinamo. Eu am semnat pe doi ani. Şi vreau să-i fac pe toţi să joace cît mai bine. Nu vorbesc acum de lot, de transferuri. Eu am văzut, din afară, calitate la aceşti jucători. Nu mă grăbesc, să nu cumva să fac vreo greşeală, evaluez".
Vineri, va bifa primul meci pe bancă, împotriva Viitorului lui Hagi: "Doresc mai multă responsabilitate, mai mult entuziasm. Am insistat să vin de acum ca să nu mă înşel în privinţa calităţii fotbaliştilor. Am păţit asta cu Ţucudean, l-am văzut într-un fel, l-am adus la Standard, dar a fost cu totul altceva".
"Dinamo rămîne în inima mea"
Stoican a fost demis pentru a doua oară în acelaşi sezon! În toamnă, a fost după meciul cu Viitorul, acum, înaintea confruntării cu echipa lui Hagi. Flavius fusese instalat pe 14 martie, iar bilanţul său a reprezentat două victorii, 3 egaluri şi 5 înfrîngeri.
"Asta e viaţa, eu am încercat, alături de jucători, să fac totul ca să duc Dinamo cît mai sus posibil. Poate a fost şi ghinion, ce să mai zic acum?! Jucătorii rămîn în inima mea, Dinamo la fel. Suporterii? Au fost fabuloşi la multe meciuri, inclusiv la Derby", a comentat Stoican.
"În iarnă, nu era agreat"
Negoiţă şi-a explicat ieri alegerea: "Îi mulţumesc lui Flavius pentru ceea ce a făcut pentru Dinamo. Au fost lucruri bune, dar şi unele nu foarte bune, ca-n fotbal. Rămînem prieteni. Îi doresc succes. Rednic nu a fost agreat în iarnă de cine conducea clubul atunci, acum domnul Dinu Gheorghe conduce. Eu am directori generali în toate afacerile, nu mă bag peste ei".
N-au vrut pe 7 mai
Dinamoviştii au ţinut să-şi prezinte staff-ul tehnic cu care atacă titlul la anul ieri, pe 6 mai. Nu azi, pe 7 mai, cînd se împlinesc 29 de ani de la cîştigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua. "Joi am alte lucruri de făcut", a explicat Negoiţă.
"Eu am venit pentru Dinamo, dar e un plus că e şi Dinu Gheorghe aici. Sîntem prieteni şi are o experienţă imensă. La Rapid, am luat ultimul campionat cu Dinu. Bine, a venit şi el la final să ridice trofeul, ca să glumim un pic"
Mircea Rednic, antrenor Dinamo"Dănciulescu va rămîne pe bancă, alături de mine, n-am venit să-l dau afară. Şi pe Grozav, şi pe Niculae îi cunosc, mă miră evoluţiile lor de pînă acum, ambii pot mai mult"
Mircea Rednic, antrenor Dinamo"Suporterii ploieșteni n-au ce-mi reproşa. Am lăsat echipa pe locul 3, deşi am jucat în retur cu echipa secundă a Petrolului, nu cu cea din tur"
Mircea Rednic, antrenor Dinamo
Dialogul zilei:
Negoiţă: "N-am fost zgîrcit, i-am dat domnului Rednic foarte aproape de cît a cerut"
Rednic: "Performanţa se plăteşte, ce să facem?!"
* Antrenorul urmează să încaseze 10.000 de euro pe lună. Performanțele se răsplătesc separat
{{text}}