Tenis

Corespondență din Madrid » Stop în "sferturi" » Irina Begu a pierdut în fața Petrei Kvitova în două seturi: Adios! Deocamdată

Articol de Luminiţa Paul, Alex Nicodim (foto)  —  Friday 8th of May 2015 12:00

Românca a întîlnit-o pe Petra Kvitova, numărul 4 mondial, în fața căreia a cedat, 5-7, 3-6, salvînd însă înainte 3 mingi de meci.

Arena "Arantxa Sanchez Vicario" se golește și se umple la loc. Tocmai s-a încheiat acolo un duel imens, de 3 ore și 5 minute, în care Svetlana Kuznețova a revenit de la două mingi de meci și a învins-o pe Lucie Safarova.

Publicul respiră și el din greu, dar se pregătește pentru ceea ce urmează, o altă înfruntare, ultimul sfert de finală de pe tabloul feminin. Irina Begu, 37 WTA, dar 31 începînd de luni, o întîlnea în premieră pe Petra Kvitova, dubla campioană de la Wimbledon.

Duel tactic și al forței

Cît de condimentate sînt aceste prime înfruntări! Se lovesc frumos orgolii, ambiții și dorințe. Amîndouă servesc bine, cu excepția a două game-uri de la început, în care avîntul și emoțiile au exagerat lungimea loviturilor sau au făcut brațul să tremure. E o ciocnire între două jucătoare care pot produce explozia în rachetă, care caută unghiurile și lungul de linie, într-o permanentă bătălie a suflului.

Cînd lovește plat, mingea Petrei acolo rămîne, nu mai sare, Irina caută să varieze, înalță, apoi trimite și ea puternic. Cînd Kvitova apucă să preia inițiativa și cîștigă timp, poate face ce vrea pe teren. Dar cînd Irina taie unghiul, lovind lung, surprinde.

Experiență superioară

Merg cap la cap pînă la 6-5 în favoarea cehoaicei și acolo Begu cedează. Un tie-break ar fi fost ca o cutie cu surprize, așa însă, Petra acceptă avantajul primului set smuls cu 7-5.

Mai mult, prelungește asaltul, făcînd repede 3-0 în al doilea, cu un break luat iute. De acolo, e o cursă în care Irina se află mereu în urmă, chiar dacă nu atît de departe. La 3-5, salvează trei mingi de meci ale adversarei, iar lumea aplaudă, vrea să vadă mai mult. Cele 3 ore dinainte au lărgit apetitul pentru dramă, confruntare, intrigă.

Cînd îi vine însă rîndul să servească, cehoaica se concentrează perfect și închide la prima ocazie. 7-5, 6-3, în o oră și 32 de minute, Kvitova merge mai departe, dar românca rămîne cu un nou reper atins: primul sfert de finală într-un turneu Premier Mandatory. Ceva ce nu se uită niciodată. O premieră.

85 la sutădin punctele jucate cu primul serviciu au fost cîștigate ieri de Petra Kvitova, în timp ce Irina Begu a avut doar 67%, raportate la frecvențe de 61, respectiv 50 la sută

31e locul pe care îl va ocupa românca în clasamentul WTA de luni, cel mai bun al carierei. Precedentul era 33, atins anul acesta, în februarie

100.315 eurova primi Irina pentru prezența în "sferturi", al doilea premiu ca mărime după cel de la Australian Open, unde a ajuns în "optimi"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.