Gaz Metan a oferit surpriza etapei a 31-a din Liga 1, după ce a reușit să învingă ASA Tg. Mureș, scor 1-0, după golul lui Băjenaru. E prima înfrîngere din 2015 pentru ASA!
Partida dintre cele două formații a fost una pe contre, însă cu o mai mare forță pe faza ofensivă a oaspeților. În minutul 22, Hora a avut o ocazie incredibilă, după ce a ratat singur cu Pleșca. Mijlocașul a trimis pe lîngă portar dintr-o poziție foarte bună.
Același fotbalist a trecut pe lîngă deschiderea scorului și 8 minute mai tîrziu, cînd l-a luat la țintă pe Pleșca din interiorul careului, mingea a sărit la marginea careului de unde Zicu a reluat din prima, balonul lovind bara laterală.
Cu 10 minute înainte de finalul primei părți, Elton a intrat în careu, dar din cauza unghiului în care s-a aflat n-a reușit mare lucru decît o simplă centrare la care Stăncioiu n-a avut probleme.
Medieșenii au avut și ei o șansă uriașă de gol în repriza secundă, în minutul 79, cînd Dan Roman l-a scos în evidență pe Stăncioiu, după șutul din 12 metri.
Fost jucător al Stelei, Liviu Băjenaru a marcat unicul gol al meciului în ultimul minut de joc, cînd a șutat în forță din marginea careului. VIDEO
După această etapă ASA rămîne lider în Liga 1, cu 65 de puncte, la o lungime în fața Stelei. De partea cealaltă, Gaz Metan este pe poziția a 12-a, cu 34 de puncte.
Meciurile următoare ASA:
ASA - Petrolul
Astra - ASA
ASA - Oțelul
Meciurile următoare Steaua:
Brașov - Steaua
Steaua - Botoșani
CSMS Iași - Steaua
Echipele de start:
Gaz Metan: Pleşca - Creţu, Zaharia, Muth, Buzean - Tahar, Elton - Al. Munteanu, Figliomeni, Llullaku - D. Roman
ASA Tg. Mureş: Stăncioiu - Feussi, Gonzalez, Bejan, S. Ilie - Mureşan, Gorobsov - Bumba, Zicu, Hora - Axente
{{text}}