Simona Halep va intra direct în turul doi la Roma, unde o va întîlni pe Alison Riske, numărul 45 mondial.
Jucătoarea de 24 de ani din SUA a trecut astăzi de Varvara Lepcenco, scor 6-4, 6-3, și a trecut pentru prima dată de runda inaugurală din Italia. Anul trecut fusese eliminată după primul meci de Madison Keys, 2-6, 2-6. Singurul turneu la care a reușit să treacă mai departe de turul doi în acest an este cel de la Hobart, unde a ajuns pînă în semifinale.
Aceasta va fi prima confruntare dintre Halep și Riske. Românca s-a oprit anul trecut în turul trei, fiind nevoită să se retragă după doar un meci disputat din cauza durerilor abdominale.
Simona Halep va evolua mîine, alături de Francesca Schiavone, în primul tur al turneului de dublu împotriva cuplului Darija Jurak/Arantxa Parra-Santonja. La simplu, meciul cu Riske se va disputa miercuri. Orele ambelor partide nu au fost stabilite încă.
{{text}}