Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Steaua a ținut-o în Liga 1! Campioana întîlnește sîmbătă o formație pe care a salvat-o de la desființare

Enceanu n-a jucat pentru Steaua decît în returul semifinalelor Cupei Ligii, 0-2 la Giurgiu, cu Astra. În campionat a fost de 5 ori rezervă

Articol de Cătălin Popescu   —  miercuri, 13 mai 2015

Transferul lui Enceanu, pentru care roș-albaștrii au plătit 250.000 de euro, a ajutat Brașovul să continue campionatul, altfel problemele financiare ar fi suprimat clubul.

Brașov-Steaua va da răspunsul final măcar pentru una dintre cele două formații. Ardelenii sînt obligați să cîștige ca să mai spere la salvarea de la retrogradare, campioana e forțată să ia toate punctele dacă vrea să continue disputa cu ASA.

Dar galben-negrii au ajuns în situația aceasta, de a mai trage nădejde să rămînă în primul eșalon, tocmai datorită roș-albaștrilor!

Steaua i-a salvat astă-iarnă cu transferul ciudat al lui Rareș Enceanu. Mijlocașul în vîrstă de 20 de ani nu era titular de bază nici sub Tîmpa, dar campioana a achitat 250.000 de euro pentru el. Nu l-a folosit deloc, nici măcar un minut în Liga 1!, însă tranzacția a ajutat Brașovul.


"Fără banii din Ghencea, exista riscul să nu putem continua campionatul, să ne retragem înaintea returului", a recunoscut Constantin Zotta, fostul președinte al "Steagului".

Enceanu a fost un mume pe care Mihai Stoica i-l propusese lui Becali cu doi ani înaintea efectuării afacerii. "Becali și-a amintit de el astă-iarnă și a cerut să fie cumpărat", povestesc persoane din anturajul steliștilor.

Pe Gâlcă, mutarea nu l-a ajutat cu absolut nimic. Pe brașoveni, adversarii din etapa asta, i-a salvat pentru o vreme.

5 meciurila rînd fără eșec în deplasare are Steaua. Ultima înfrîngere afară a fost 1-3 la Pandurii Tîrgu Jiu. Brașovul a învins-o pe campioană cu 3-1 acum doi ani, cînd Reghecampf conducea trupa roș-albastră și parcurgea drumul spre primul său titlu


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.