Fostul președinte al "cîinilor", Constantin Anghelache, 68 de ani, actual membru în Consiliul de Administrație din Ștefan cel Mare, a acceptat să dezvăluie pentru cititorii GSP.ro principiile care i-au ghidat viața, plăcerile sale, dar și amintiri din perioada în care a locuit la Londra, timp în care a urmărit cu atenție fotbalul din Albion.
Profesorul universitar își exprimă părerea și despre cluburile din România finanțate de primării și povestește în exclusivitate de ce a plecat din Comitetul Executiv al FRF.
- Domnule Anghelache, aţi activat în mai multe domenii, fie că vorbim de sport, mediul academic sau afaceri. După ce v-ați ghidat în viață?
- Provin dintr-o familie cu mulţi copii şi am conştientizat de mic că singura mea şansă e învăţătura, astfel că mi-am îndreptat toată energia spre acest lucru, marele meu noroc a fost că am conştientizat de mic acest aspect al vieţii.
"Pentru mine distracția și relaxara au fost întotdeauna să citesc şi să mă perfecţionez încontinuu. Nu am «gustat» niciodată cîrciumile. Nu mă veţi vedea niciodată în astfel de locuri pentru că nu sînt un «showman»"Constantin Anghelache
"Am luat doi de 9 în 8 ani de facultate!"
- Să înţelegem că aţi avut note mari facultate?
- (rîde) Am terminat ca şef de promoţie atît ASE-ul cît şi Dreptul. Pe parcursul celor două perioade de studiu, cele mai mici note le-am avut au fost în perioada ASE-ului, cînd am luat vreo doi de 9. În rest 10, pe linie.
- Înseamnă că sînteţi foarte strict cu studenţii dumneavoastră? Cum vă înţelegeţi cu ei?
- Poftim! (arată teancul de bilete pentru meci, de pe birou) Am primit "comandă" de 70 de bilete (rîde). Îi întreb cîte bilete vor pentru meci, ei fac liste şi eu le aduc tichetele. Avem o relaţie de prietenie, îmi place foarte mult să glumim şi să fie o atmosferă destinsă la cursuri, mai discutăm și despre fotbal. Bine, totul trebuie să fie organizat, cînd glumim, glumim, dar cînd e de învăţat nu mai este loc de aşa ceva.
- Cum ați ajuns la Londra?
- Am fost trimis de către Ministerul de Externe și am lucrat în diplomație timp opt ani la Londra.
- La meciuri mergeați?
- Constant! Am văzut sute de meciuri în Anglia.
- Dacă ar fi să comparaţi Premier League cu Liga 1...
- Staţi puţin, datele nu sînt comparabile întrucît eu mă refer la campionatul englez cu precădere pînă în anul 1990. Oricum, din păcate, diferenţa este colosală în acest moment între cele două competiţii.
"În Anglia, un abonament într-o zonă mai bună a stadionului poate costa şi 700 - 800 de lire, în România dacă ceri 600 de lei pe un abonament nu mai vine nimeni şi te şi înjură cu prima ocazie, pentru că la noi, din păcate, oamenii cîştigă 6.000 de lei pe an"Constantin Anghelache
Nu avem chiar nimic mai bun?
- (rîde) Domnule, sînt foarte multe diferențe și aici nu mă refer neapărat la bani. De exemplu, la englezi nu veţi vedea niciodată să stea pe bancă altcineva decît un simplu delegat. La noi, din păcate, e un moft să se aşeze lîngă antrenor preşedinții de club, directorii generali, oricine e dornic de afirmare, ăsta e adevărul, e un moft.
- Care este cea mai mare diferență, în afară de jucători, desigur?
- Poate cel mai important, cluburile englezeşti au avut întotdeauna bugete adevărate şi aici nu mă refer strict la sume mari de bani, ci la organizarea bugetului. Atenţie! Treabă se poate face şi cu bani puţini, dar gestionaţi corect.
- Definiţi "bugetul adevărat"...
- Drepturi de televizare locale, drepturi de reprezentare a jucătorilor care sînt ale clubului, mă refer publicitate de exemplu. Jucătorul poartă un tricou "Adidas", dar e dreptul clubului de încasare a unor procente din contractul cu firma respectivă. Jucătorul are obligaţia de a face publicitate pentru club. Toată lumea produce bani pentru club atît timp cît este implicată acolo. Să nu credeţi că Messi ia toţi banii din publicitate după ce i s-au dat zeci de milioane salariu şi aşa mai departe. În plus, britanicii au sponsori adevăraţi pentru că există o lege a sponsorizării corectă.
"Legile României sînt anti-fotbal"
- Noi nu avem legi corecte?
- Ei au dreptul să cedeze un procent din obligaţiile fiscale, nu din profit. E o diferenţă imensă! La noi din păcate, legea sponsorizării spune că ai voie să cedezi procent din profit, lucru care nu e corect din punctul meu de vedere. Cred că legea sponsorizării corectă este cu o direcţionare a doi la sută din obligaţiile fiscale şi nu din profit. În Anglia asta e lege sacră!
- De ce în Anglia chiar şi cluburile mici au stadioanele pline, iar la noi nici granzii nu strîng mai mult de cîteva mii de oameni în tribune?
- E vorba de managementul bine organizat de care vă spuneam. În al doilea rînd este un fair-play care se respectă în proporţie de aproape sută la sută, cred eu. Mai mult, atunci cînd începe campionatul, toate cluburile, indiferent de anvergură, spun că se luptă pentru cîştigarea campionatului. Emulaţia pentru a juca fotbal este colosală. Au corectitudine, se chinuie să găsească măcar un meci dubios în zeci de ani de fotbal, nu în zile sau săptămîni ca la noi. Suporterii sînt pătimaşi financiar, un abonament costă bani serioşi, sute de lire, şi oamenii aceia plătesc pentru un an de zile de distracţie, fie că ninge sau plouă, ei se duc la stadion. Echipa oaspete plăteşte o peluză întreagă indiferent că aduce un singur suporter, sau o umple şi reciproca e valabilă pentru că au acest fairplay sută la sută despre care discutam mai sus.
"Chelsea în inima mea, dar United e club exemplar"
- Ce echipă din Anglia îndrăgiţi cel mai mult?
- Cel mai aproape sufleteşte am fost şi sînt de Chelsea pentru că am locuit în zona Stamford Bridge, dar echipa care m-a impresionat cel mai mult şi care a fost după părerea mea un exemplu de profesionalism şi management este Manchester United, din perioada lui Sir Alex. Din păcate, văd că acum se destramă uşor, uşor şi i-a luat faţa Manchester City, colega lor de peste rîu, care vine cu toţi aceşti sponsori arabi. Ca om de fotbal şi economist pot spune că Manchester United a fost clubul numărul unu din Anglia ca organizare şi management cît timp a fost Ferguson acolo, iar pe locul doi Liverpool.
"Echipa mea de suflet din Anglia este Chelsea. Am locuit în zona Stamford Brigde şi nu aveam cum să ratez partidele acestei echipe frumoase" Constantin Anghelache
- E vreo partidă care v-a rămas în amintire în special?
- Da, o finală de Cupa Angliei între Manchester United şi Liverpool, în care am văzut tot ceea ce este posibil să arate fotbalul. Un Wembley plin, cu 100.000 de spectatori. Nu a fost nici măcar o singură secundă de linişte pentru că arena era împărţită între 50.000 de fani bucuroşi și alţi 50.000 supăraţi. E o atmosferă greu de egalat în orice împrejurare. Vacarmul acela este atît de frumos încît pot spune că am fost la un spectacol pe care cu greu îmi pot imagina că am să-l mai văd vreodată. Am avut noroc să fac rost de bilete pentru finală, tichete care se vînd în mare parte cu aproape un an înainte. Noroc că se ţin procentele pentru echipele finaliste, dacă nu ar fi regula asta s-ar vinde toate, pentru că, după părerea mea, Cupa Angliei este cea mai mare competiţie de pe glob.
"Nu sînt de acord ca primăriile să dea bani cluburilor în condiţiile actuale"
- Revenind la România, sînteţi de acord cu echipele din Liga 1 care depind de banii primăriilor?
- Staţi să lămurim un lucru! La noi, pînă în 1990, toate cluburile au fost departamentale, în sensul că cineva le asigura bugetul. Dinamo era susţinută de Ministerul de Interne, Steaua de Armată, Rapid de Ministerul Transporturilor, alte şapte echipe studențești erau susținute de Ministerul Învățămîntului, mă refer la Sportul, Iași, Timișoara şi aşa mai departe. Primeau fonduri prin Ministerul Învățămîntului. Restul echipelor primeau ce aveau nevoie de la primarul de județ, erau tot departamentale pentru că atunci nu exista nici o restricție. Vă dau exemplu Buzăul. Nu aparţinea de vreun minister, dar era al județului Buzău, de unde primea bani, se ocupa primarul de echipă, zicea: «Eu dirijez tot, mînîncă de la mine, dorm de la mine, eu dau dispoziții, să fie totul în regulă». Problema, din punctul meu de vedere este că privatizarea de după 1990 s-a făcut, ca și întreaga privatizare a economiei românești, într-un mod brutal și incorect. De aceea cluburile au trecut să fie private și neexistînd o legislație corectă pentru acordarea banilor de la primării s-a recurs la tot felul de artificii. Şi, ca să vă răspund la întrebare, în condițiile actuale sînt împotriva posibilității ca un club să obțină bani de la primărie, pentru care n-are acoperire legislativă și în final se transformă în abuz în serviciu pentru cel care-i dă.
- Care ar fi rezolvarea?
- Ar trebui specificat în legislaţie că în bugetele administraţiei locale, cinci la sută să zicem din venituri să se direcţioneze pentru sport, obligatoriu. Acum este specificat că primăria poate să aloce bani dacă doreşte. Adică dacă spui că poate, le dai unora dreptul să facă cît vor şi unora cît nu pot. Adică unii pot spune că au făcut două străzi în plus şi acum nu mai dau nimic, alţii fac artificii economice şi dau prea mult. Nu, domnule! Într-o legislație corectă se spune că din bugetul administrației locale un procent ferm se alocă dezvoltării sportului și am terminat discuția. Adică nici să nu ia Hunedoara șapte miliarde, dar nici fotbalul din Buzău să moară pentru că nu-i place primarului sportul. Vă spun! Procesul de privatizare a cluburilor la noi a fost abuziv și mizerabil, neconform cu o condiție socială. Cine a putut a luat clubul și pe urmă, nefiind legislație, cine a putut a utilizat diverse pîrghii pentru a se folosi de fonduri necuvenite.
"M-a deranjat cazul Mititelu!"
- Multă vreme aţi făcut parte din Comitetul Executiv al FRF, de ce aţi plecat de acolo?
- Am plecat din cauza unor decizii luate de conducerea FRF, care după părerea mea nu se impuneau.
- La ce vă referiţi?
- Problema Craiova de exemplu. Le-am spus legat de Mititelu: "Domnule, cîtă minte vă trebuie să procedaţi astfel, să dezafiliați Craiova?". Le-am propus să îl lase în pace, pentru că în momentul în care au sărit pe Mititelu au făcut-o pentru că Mititelu a folosit alte instituții juridice decît cele sportive și au considerat drept să îl dezafilieze. Problema a fost că în acel moment Mititelu avea o sumedenie de dosare la comisia pentru soluționarea litigiilor cu jucătorii. Le-am zis: "L-aţi dezafiliat și prin asta aţi suspendat acele dosare, l-aţi dat afară, a pierdut toți jucătorii, dar şi datoriile către ei.
- Dumneavoastră cum aţi fi procedat?
- Normal era să-l lase să se judece la comisii, cu dosarele pe rol, să rezulte că are o sumă foarte mare de dat jucătorilor și dacă nu avea de unde să scoată banii atunci depunctai echipa, o retrogradai și în final venea şi dezafilierea, iar jucătorii deveneau liberi de contract ca efect al deciziilor comisiilor. E o diferență aparent mică, dar imensă din punct de vedere juridic.
{{text}}