Ciclism

Bang Bang. Alberto Contador a scos armele în Turul Italiei și a confiscat tricoul roz

+2 Foto
Contador încearcă marea dublă: Turul Italiei/Turul Frantei, foto: reuters

Articol de Mitică Docan  —  Wednesday, 13 May 2015

Slovenul Jan Polanc (Lampre) a cîștigat etapa a cincea din Turul Italiei, după ce a supraviețuit unui evadări din care a făcut parte și românul Serghei Țvetcov (Androni-Giocattoli), dar lucrurile cu adevărat importante s-au petrecut între favoriți.

După patru zile în care tricourile fosforescente ale celor de la Tinkoff-Saxo au reprezentat adevărate uniforme ale Cavalerilor Apocalipsei pentru pluton, Alberto Contador s-a hotărît să ia situația în propiile mîini, mă rog, picioare, și "a purificat" primele poziții ale clasamentului general, separînd faptele de declarații.

Mai precis, spaniolul poreclit El Pistolero a atacat pe cățărarea din finalul etapei de 152 de kilometri și a înaintat spre linia de sosire însoțit doar de Fabio Aru (Astana) și Richie Porte (Sky), alți doi mari favoriți pentru victoria finală.

Nu a fost o acțiune capabilă să repare ecartul față de Jan Polanc, învingătorul de etapă sosind cu un minut și 31 de secunde înaintea bătăliei "cuțitelor lungi", dar a fost o mișcare suficientă pentru a-l îndepărta pe columbianul Rigoberto Uran (Etixx-QuickStep), care a pierdut 28 de secunde față de trio.

După 5 zile de cursă, spaniolul în vîrstă de 32 de ani a îmbrăcat tricoul roz, de lider în clasamentul general, datorită unui ecart de doar două secunde față de Fabio Aru. Mai important de atît, în doar 4 km dintr-o cățărare de categoria a II-a din Apenini, Contador și-a făcut mesajul clar: e prezent, e în formă și și-a adus praful de pușcă.

Două cățărări au fost abordate de rutieri în etapa a cincea, una de categoria a III-a, Foce Carpinelli, în prima jumătate a zilei, și Abetone, o ascensiune de categoria a II-a din final, ce ar putea cu ușurință să dea numele unei mărci de cozonaci. 

Australianul Simon Clarke a intersectat linia de start în calitate de tricou roz, dar abilitățile reduse de cățărător au făcut ca timpul înregistrat la final să fie cu două minute și jumătate mai slab decît cel al lui Contador&Co.

O evadare de 5 oameni a animat etapa, cu Jan Polanc pe post de supraviețuitor, rutierul în vîrstă de 23 de ani din Slovenia fiind la cea mai importantă victorie din cariera sa. Un coleg de evadare, veteranul Sylvain Chavanel (IAM), a sosit al doilea, prins din urmă de Aru, Contador și Porte. 

În grupul de evadați a pus umărul și Serghei Țvetcov, unul dintre cei doi români care au făcut istorie în acest Tur al Italiei. De remarcat îndîrjirea cu care rutierul lui Androni a reușit să se țină de grupul fruntaș, el cedînd abia în ultimele 5 borne, anticipînd atacul lui Contador.

Clasamentul etapei:

1 Jan Polanc (Slo) Lampre 4:09:18 
2 Sylvain Chavanel (Fra) IAM 0:01:31 
3 Fabio Aru (Ita) Astana  
4 Alberto Contador (Spa) Tinkoff-Saxo  
5 Richie Porte (Aus) Sky  

 Clasamentul GENERAL:

Alberto Contador (Spa) Tinkoff-Saxo 16:05:54
2 Fabio Aru (Ita)  Pro  Astana 0:00:02
3 Richie Porte (Aus)  Sky 0:00:20
4 Roman Kreuziger (Cze)  Tinkoff-Saxo 0:00:22
5 Dario Cataldo (Ita)    Astana 0:00:28
6 Esteban Chaves (Col)  Orica GreenEdge 0:00:37
7 Giovanni Visconti (Ita)  Movistar   0:00:56
8 Mikel Landa (Spa) Astana 0:01:01
9 Davide Formolo (Ita) Cannondale-Garmin 0:01:15
10 Andrey Amador (CRc) Movistar  0:01:18

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.