Campionate

TopTan » Malaysianul Vincent Tan a cumpărat și Kortrijk din Belgia, al patrulea club din colecția sa

Articol de Daniel Scorpie  —  joi, 14 mai 2015

Miliardarul de 63 de ani, proprietar la Cardiff City și FK Sarajevo, și acționar minoritar la FC Los Angeles, a investit 5 milioane de euro preluînd echipa aflată pe locul 6 în play-off

Lumea fotbalului e cucerită de afaceriștii asiatici. Unii miliardari nu se mulțumesc doar cu un club. Cel mai recent exemplu îl oferă malaysianul Vincent Tan, 63 de ani, care și-a completat colecția cu unul din Belgia. 5 milioane E a plătit pentru Kortrijk, locul 6 în play-off a intrat în portofoliul din care făceau parte Cardiff City (liga a doua engleză), FK Sarajevo (Bosnia) și FC Los Angeles (SUA).

A schimbat culorile!

În mai 2010 a achiziționat 30% din acțiunile echipei galeze, iar în primii patru ani a investit 193 de milioane de euro în plata datoriilor, salarii și transferuri. A intrat însă în război cu fanii, schimbînd culorile clubului din albastru în roșu și adăugînd un dragon pe siglă, însă a fost forțat să renunțe!

L-a dat afară pe Jarni

În decembrie 2013 a preluat-o pe FK Sarajevo, actualul lider din Bosnia și cîștigătoarea Cupei în 2014. L-a demis pe Jarni, fostul internațional croat, pentru că a ratat titlul. În octombrie, a devenit acționar minoritar la FC Los Angeles, participînd la cumpărarea francizei pentru clubul din MLS. Și nu a fost nevoie să schimbe culorile, la fel ca la echipa din vestul Flandrei, roșul existînd deja.

1.200.000.000 €e averea actuală a malaysianului Vincent Tan, potrivit revistei Forbes, care l-a inclus în top din 2010

369.000 €a donat Tan victimelor inundaţiilor din Bosnia în 2014 şi pentru două spitale din Doboj şi Maglaj

262.000 €a cheltuit miliardarul pentru a-şi achiziţiona un armăsar de doi ani din Doncaster

"Kortrijk este un club fără datorii și poate de aceea a ales să-l cumpere. În plus, nu are nevoie să mai schimbe culorile, joacă deja în roșu și alb"
Hermine Van Bayvren, ziarist VRT

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.