Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL DE LA ROMA

Maraton după maraton » Dulgheru a trecut de Safarova după un meci-record

+2 Foto
Alexandra Dulgheru

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru   —  joi, 14 mai 2015

Alexandra Dulgheru a trecut ieri printr-un duel de două ore şi 28 de minute, cîştigat în faţa cehoaicei Lucie Safarova cu 1-6, 6-4, 7-6 (6), la a 8-a minge de meci

Marţi a jucat două ore şi 22 de minute în victoria de trei seturi în faţa lui Misaki Doi. Duminică, în ultimul tur de calificări, trecuse, tot în două ore şi 22 de minute, de Lesia Ţurenko, tot trei seturi. Doar în primul tur al preliminariilor stătuse mai puţin pe teren, o oră şi 10 minute. Ieri, fata-maraton cu inimă imensă a trecut peste şocul unui 6-1 încasat rapid în primul act al întîlnirii cu Lucie Safarova, s-a regrupat în stilul său aşezat, elaborat, şi a pornit cursa de întoarcere.

6-4 pentru româncă în setul secund, iar cel hotărîtor a fost doar el singur un semimaraton. 7-6, tie-break-ul smuls la 6, după ce avusese trei mingi de meci în game-ul al 12-lea şi alte patru la 6-2 în jocul decisiv. Pînă la urmă, a închis la a 8-a minge de meci, şlefuind încă un diamant al efortului şi dăruirii pe teren. Safarova e numărul 14 mondial, jucătoarea cel mai bine clasată învinsă anul acesta de Piti, care e 72 WTA. Nu mai bătuse o jucătoare atît de sus plasată din 2011, de la US Open, cînd o elimina pe Petra Kvitova, 7 WTA, în turul 1.

Gheaţă pe încheietură


Operată la încheietura dreaptă în 2013, Alexandra Dulgheru încă mai are momente în care resimte dureri. Pentru protecţie, ea obişnuieşte să aşeze o pungă cu gheaţă (foto) pe locul respectiv la finalul fiecărui meci, în special dacă e unul lung, solicitant. De-a lungul carierei, românca în vîrstă de 24 de ani a avut numeroase accidentări, cele mai păcătoase fiind cele la genunchi. La cel drept a suportat o intervenţie chirurgicală în 2012, urmată de o lungă perioadă de recuperare. Apoi au fost încheietura şi umărul, dar acum Piti e, în fine, 100% din punctul de vedere fizic.

Continuă ca la Madrid

Cîştigătorii titlului la dublu în turneul din capitala Spaniei, Florin Mergea şi Rohan Bopanna, au depăşit ieri fără probleme primul tur de la Roma. Ei au trecut cu 6-3, 6-4, în o oră şi 2 minute, de perechea argentiniană Leonardo Mayer-Juan Monaco. În runda următoare, ei se vor duela cu favoriţii 3, adică Jean-Julien Rojer şi Horia Tecău. Florin şi Horia, foşti parteneri în perioada junioratului, s-au înfruntat la seniori de cinci ori pînă acum, Tecău învingînd de patru ori. Acesta a pierdut la Madrid în turul secund, în faţa lui Cilici şi Troicki, şi revine după o accidentare la încheietura dreaptă.

În sprijinul tenisului feminin


Andy Murray a vorbit ieri despre interesul său pentru circuitul feminin, exprimat în mod constant pe twitter. "Discutat destul de mult cu jucătoarele despre asta", a recunoscut britanicul, recentul învingător de la Madrid. "Pe unele dintre ele le ştiu de cît eram mai mic. De cînd am început să lucrez cu Amelie primesc mesaje pozitive dinspre circuitul feminin. Vine lumea şi-mi vorbeşte despre asta. Dar nu am căpătat mulţumiri sau ceva de genul acesta. Nici nu le aştept", a încheiat el, zîmbind.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.