Alvaro Morata e omul momentului în Italia. În urmă cu 4 ani, juca la echipa a doua a lui Real Madrid și, din cînd în cînd, mai bifa prezențe sub comanda lui Jose Mourinho, la prima echipă.
Tot în 2011 juca pentru naționala Under 19 a Spaniei și cîștiga CE organizat în România, adjudecîndu-și și titlul de golgeter al turneului, cu 6 reușite.
A început fotbalul ca fundaș
În 2014, Real Madrid l-a vîndut la Juventus. A urmat o perioada dificilă, vîrful de 22 de ani accidentîndu-se la primul antrenament cu noua echipă. A stat departe de gazon două luni, apoi a revenit și a muncit pentru a-și face loc în echipă.
A adunat 27 de meciuri la Juventus și a marcat 7 goluri, dar pe cele mai importante le-a înscris în semifinala Ligii Campionilor, contra fostei sale echipe, în tur și retur.
Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor în urmă cu 4 ani, Morata mărturisea că a început fotbalul la doar 5 ani: "Nu am început ca atacant, ci ca fundaș lateral. Eram foarte micuţ, rapid şi antrenorii mă foloseau acolo. De la 9 ani am jucat ca vîrf şi am mai şi crescut între timp".
Comparat cu nume mari din fotbalul spaniol
A fost comparat cu Raul, Morientes sau David Villa, dar e decis: "Mă onorează comparaţiile, sînt fotbalişti mari, dar eu trebuie să-mi scriu propria istorie. Am învăţat mult de la fiecare, dar nu mă identific cu nici unul".
"Bătrîna Doamnă" a plătit 18 milioane de euro pentru fotbalist, iar madrilenii au o clauză prin care îl pot readuce pe "Bernabeu" pentru o sumă între 30 şi 36 de milioane de euro.
{{text}}