Ceahlăul Piatra Neamț, Petrolul, Rapid și alte cinci cluburi sancționate cu depunctarea de Comisia de Fond au dreptul să depună memoriu la Comisia de Apel a Sistemului Național de Licențiere din cadrul FRF, pînă la sfîrșitul acestei săptămîni.
Andi Crîngu, Viorel Măstăcăneanu și Valerii Moraru au reacționat după decizia dată de FRF. (Citește aici mai multe detalii)
"Abia azi dimineață am intrat în posesia motivării deciziei. Nu pot comenta dacă este o decizie nedreaptă sau nu. Am luat legătura cu avocații, vor studia motivarea și vom face demersurile necesare pentru apel", a spus Crîngu, pentru mediafax.
"Azi-mîine voi discuta cu patronul italian, să vedem dacă vom face apel sau nu. Dar trei puncte din cele nouă sînt pentru o datorie de 75.000 de euro către Steaua și nu avem ce face.
E vorba despre Dumitraș, pe care l-am dat la Steaua și acum l-am luat înapoi. Eu speram să obținem măcar o amînare din partea lor (n.r. - a conducerii FC Steaua), dar asta e, oricum sîntem retrogradați", a spus Măstăcăneanu.
Acționarul majoritar al Rapidului, Valerii Moraru, a declarat agenției Mediafax, că decizia cu depunctarea (3 puncte) stabilită de comisia de licențiere este corectă, avînd în vedere unele datorii ale clubului, precizînd că nu crede că va face apel.
"Știam de depunctarea aceasta de la început. Regulamentul este clar, dacă ai datorii ești sancționat. Deci depunctarea este corectă. Numai că noi nu am putut plăti acele datorii. Sînt datorii acumulate de club de la data intrării în insolvență (n.r. 7 decembrie 2012) și pînă la preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către noi (n.r. 25 iulie 2014). Din păcate, Rapid este în insolvență și pînă nu aprobă tribunalul din punct de vedere legal, noi nu avem cum să plătim. Administratorul judiciar a aprobat, iar acum așteptăm decizia instanței pentru a putea face efectiv plățile", a spus Moraru.
{{text}}