TAS anunță vineri dacă CFR își primește sau nu cele 24 de puncte, iar Grantul va ști dacă locul 12 rămîne în L1. Daniel Pancu ia în calcul să se retragă la finalul acestui sezon, însă e în continuare optimist că va lăsa Rapidul în "A".
După înfrîngerea cu Craiova, 1-2, giuleștenii mai au doar șanse matematice de a evita retrogradarea, iar asta numai în cazul în care CFR Cluj nu-și va primi punctele înapoi.
Tribunalul Sportiv de la Lausanne va judeca acest caz azi, urmînd să anunțe decizia vineri. Federația Română de Fotbal și-a trimis reprezentanții pentru a susține menținerea sancțiunii de 24 de puncte pentru ardeleni. Juriștii Adrian Stîngaciu și Paul Ciucur sînt cei care vor apăra poziția FRF.
Veteranul Daniel Pancu consideră că alb-vișiniii încă se mai pot salva: "După meciul cu CSU eram foarte supărat și pesimist. Luni mi-am mai revenit, am discutat și cu Săpunaru. De ce să nu avem și noi puțin noroc?! De ce să nu beneficiem de o minune?! Chiajna poate să o bată pe Gaz Metan, iar noi putem învinge și CFR, și Pandurii. E foarte-foarte greu, însă eu sînt optimist. Poate sînt nebun, dar simt că ne vom salva".
Fotbalistul de 37 de ani a vorbit și despre eșecul cu oltenii și a explicat ce i-a supărat pe rapidiști la finalul întîlnirii: "E bine să joci cu ambiție, e normal să-ți dorești victoria la orice meci, însă pentru ce să te bucuri în halul acela cînd nu ai obținut nimic după această victorie? Din cîte am văzut la analiza video dinaintea partidei, la celelalte meciuri nu s-au mobilizat la fel. Și nu mă înțelegeți greșit, eu chiar nu cred că se fac blaturi în Liga 1! Trebuie să fii nebun de legat să mai faci așa ceva acum, cînd imediat ajungi după gratii".
"Cred că mă retrag"
Pancone a încheiat prin a mărturisi că meciul cu CFR și cel cu Pandurii ar putea fi ultimele ale lui în cariera de fotbalist. "Pînă acum o lună, credeam că trupul încă mă mai ajută. Totuși, accidentările din ultima perioadă m-au făcut să mă gîndesc mai bine. Nu vreau să încurc. E mai bine să mă las, dar voi rămîne toată viața lîngă acest club".
"Clubul ăsta le-a pățit pe toate! Prea multe nenorociri s-au abătut peste Rapid în ultima perioadă. În viață există mereu un echilibru și simt că a venit momentul să avem și noi puțin noroc"
Daniel Pancu, atacant Rapid
Pe 27 mai, cazul Craiova - Vîlcea
Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Elveția va mai judeca un caz din fotbalul românesc în perioada următoare. Pe 27 mai se va lua în discuție memoriul făcut de CSM Rîmnicu Vîlcea împotriva celor de la FRF și LPF pentru a contesta dreptul CSU Craiova de a evolua în Liga 1 în acest sezon. Dacă vîlcenii vor avea cîștig de cauză, le vor lua locul craiovenilor în Liga 1!
{{text}}