Liga 1

Instanța a motivat eliberarea lui George Copos: "A dat dovezi temeinice de îndreptare"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 20 mai 2015

Tribunalul București a decis eliberarea condiţionată a lui George Copos, 62 de ani, pe 7 aprilie, după ce omul de afaceri a executat o treime din pedeapsa de patru ani de închisoare.

Printre motivele care au stat la baza eliberării se numără carțile scrise, munca prestată și a fost disciplinat, stăruitor în muncă şi a dat dovezi de îndreptare, scrie Mediafax.

 "Fracţia de pedeapsă executată trebuie să fie de 1/3, în cazul condamnaţilor trecuţi de vîrsta de 60 de ani, în cazul
închisorii care nu depăşeşte 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute la art. 59 alin. 1 C.p. (1968).

Raportînd aceste criterii legale la situaţia contestatorului condamnat (Gheorghe Copos - n. r.) şi analizînd actele aflate la dosarul cauzei, instanţa apreciază că prin executarea fracţiei obligatorii de pedeapsă, avînd un total de 602 zile câştigate şi executate contestatorul condamnat a dobîndit vocaţie la acordarea beneficiului liberării condiţionate

Într-adevăr în ceea ce priveşte zilele cîştigate ca urmare a muncii prestate, respectiv 52 de zile ca urmare a muncii prestate şi 150 zile ca urmare a lucrărilor ştiinţifice realizate: 1. Tăşnadul Medieval (11 august 2014), 2. Alianţe Matrimoniale în politica Principilor Români (06 octombrie 2014), 3. Franciza vs. Managment în Industria Hoteliera (17 noiembrie 2014), 4. Turismul ca vector de Interculturalitate (02 decembrie 2014), 5. Turismul European Valabil şi Provocările lui (12 ianuarie 2015), instanţa de control judiciar constată faptul că intimatul condamnat a executat la data pronunţării soluţiei 561 de zile. În aceste condiţii, acestea reprezintă un drept cîştigat al contestatorului", se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.