Primul "11" al campioanei a fost unul şocant, format numai din rezerve, dovadă că Steaua încă mai speră la cîştigarea campionatului.
"O să vedeţi miercuri seara dacă voi folosi sau nu titularii". Declaraţia îi aparţine lui Costel Gâlcă şi a fost făcută marţi, la conferinţa de presă înaintea finalei Cupei Ligii.
Aseară a venit şi răspunsul. Steaua a folosit la fluierul de start al lui Adrian Comănescu o formulă experimentală, formată nu doar din jucători ce au evoluat puţin sau foarte puţin în acest an, dar cei 11 n-au evoluat niciodată împreună într-un joc oficial.
Dintre titularii obişnuiţi doar Chipciu, Breeveld şi Ţucudean şi-au găsit ieri loc în formaţie, însă primii doi au fost titularizaţi doar fiindcă duminică, în campionat, vor fi suspendaţi din cauza cumulului de cartonaşe galbene.
Decizia, a patronului sau a antrenorului, a fost determinată de faptul că la 4 zile de la finala de aseară roș-albaștrii vor susţine meciul cu FC Botoşani, în penultima etapă.
Dacă partida ar fi cîştigată de "militari", iar Astra nu va pierde cu ASA, atunci aceștia ar trece pe primul loc şi ar fi din nou campioni în proporţie de peste 90%.
Titularii de aseară în 2015
Jucător | Meciuri ca titular |
Fl. Niţă | 1 |
Luchin | 2 |
Enceanu | 1 |
I. Neagu | 1 |
Latovlevici | 1 |
Primul "11" aseară
Fl. Niţă - Papp, Tamaş, Luchin, Latovlevici - Breeveld, I. Neagu - Chipciu, G. Iancu, Enceanu - Ţucudean
Primul "11" cu Botoşani, duminică
V. Cojocaru - Papp, Varela, Toşca, Guilherme - Prepeliţă, L. Filip - Ad. Popa, Rusescu, N. Stanciu - Ţucudean
{{text}}