Stranieri

Suferință și Luce! » Mircea Lucescu va juca pe 30 mai finala Cupei cu Dinamo Kiev

Articol de Daniel Scorpie  —  Thursday 21st of May 2015 12:00

Conduși la pauză, ”minerii” au egalat în minutul 76, din penalty, după ce Stepanenko a lovit și bara transversală în repriza secundă, eliminînd aseară finalista Europa League.

Mircea Lucescu își poate salva sezonul la Șahtior, calificîndu-se în finala Cupei Ucrainei, după 1-1 ieri cu Dnepr - rivala la locul 2 și finalista Europa League -, în care o va întîlni pe Dinamo Kiev.

În returul disputat la Lvov, finalista Europa League a început foarte agresiv și ofensiv, conducînd meritat la pauză (1-0). Piatov a transpirat serios, la ocaziile lui Konoplianka, Fedorciuk și Kalinici.

Ultimul nu l-a mai iertat însă pe portarul "minerilor" (30), după altă fază în care a scăpat singur pe contraatac. Numai că la cornerul anterior, în careul lui Dnepr, Fedețki l-a tras evident de mînă pe Stepanenko, însă arbitrul a refuzat penaltyul! Chiar și așa, Șahtior putea egala, dar Srna și Kucer au ratat. La fel cum o făcuseră, la 0-0, Gladki, șut scos de Douglas Silva, și Marlos, reflex Boiko!

Echipa lui Mircea Lucescu a atacat în valuri după reluare. Stepanenko a lovit transversala, cu un șut de la distanță, apoi Marlos a trimis spre colțul lung, alături de bară.

Golul calificării (76) a venit din penaltyul acordat după ce Kankava l-a împins în careu pe Gladki, iar Luiz Adriano nu a greșit! Luce a tremurat în prelungiri, cînd Piatov a scos de lîngă bară reluarea acrobatică a lui Kalinici.

Dinamo Kiev, la pas

În cealaltă semifinală, Dinamo Kiev s-a distrat cu Olimpik Donețk. După remiza din prima manșă (0-0), noua campioană a Ucrainei s-a impus aseară pe teren propriu (4-1), prin "dubla" lui Miguel Veloso (4, 53) și golurile semnate de Iarmolenko (37) și Lens (90+2), respectiv Ditiatiev (76).

"Mai am un sezon de contract cu Șahtior, l-am semnat de anul trecut. Dar vreau să știu care va fi formula noului campionat"
Mircea Lucescu, antrenor Șahtior

5 Cupeale Ucrainei a cîștigat Mircea Lucescu la Șahtior, dintre care 3 în finale contra lui Dinamo Kiev

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.