Liga 2

GSP.ro a întrebat mai mulți fotbaliști: "Ai juca în Liga a 4-a pentru Știința?". Cum au răspuns jucătorii

Articol de Vlad Nedelea  —  joi, 21 mai 2015

Suporterii Universității Craiova așteaptă cu sufletul la gură noi informații concrete din proiectul anunțat de Mititelu și Asociația înființată de fani, "Știința Sîntem Noi". În următoarele zile, părțile au promis că vor oferi primele nume care vor face parte din club în sezonul viitor în Liga a 4-a (conducere, antrenori, jucători).

Pînă atunci, GSP.ro a efectuat un sondaj în rîndul unor foști sau actuali fotbaliști care au mai evoluat în trecut la alb-albaștri.

Aceștia au fost invitați să răspundă la întrebarea "Ai juca pentru Știința în Liga a 4-a?"

Cum au răspuns cei chestionați

Alin Lițu, atacant, 28 de ani. Ultimul meci: 26.10.2011 - Gaz Metan - Astra II 1-0:
"Pff, grea întrebare. Eu trec printr-o perioadă mai dificilă, am fost accidentat. Dar, sincer, dacă va fi să revină Universitatea, n-aș spune nu unei reveniri. E aproape de casă și este o echipă cu nume în România"

Dragoș Firțulescu, mijlocaș, 26 de ani. Ultimul meci: 9.05.2015 Bihor - CSM Rm. Vîlcea 1-1:
"Iubesc acea echipă. Deocamdată nu am fost contactat de nimeni. Cît despre o revenire, sincer nu știu ce să zic. E un nivel mult prea mic în Liga a 4-a, iar eu aș vrea totuși să joc la un nivel mai înalt. Oricum, Doamne ajută să revină!"

Ionuț Luțu, 39 de ani, retras din activitate în 2010: "Frățioare, eu sînt cu sufletul alături de adevărata echipă, în Liga a 4-a! Dar cu fizicul nu prea mai pot. Nu vezi ce burtă am?!"

Viorel Gărgălie, 36, ultimul meci oficial în 2009:
"Cu cea mai mare placere aș fi jucat, dar nu mai sînt în România. Le urez succes!"

Sorin Bușu, fundaș, 25 de ani. Ultimul meci: 29.11.2014 - Caransebeș - ACS Poli 0-0:
"E devreme să vorbim. Dacă s-ar face echipa, o revenire a mea ar depinde de mai mulți factori. O revenire așa din gură e ușor să zic, dar dacă mă gîndesc ce a fost ultima oară, e foarte greu de realizat".

Robert Căle, mijlocaș, 22 de ani. Ultimul meci: 16.11.2013 - Universitatea Craiova - Olimpia Satu Mare 0-3:
"Din păcate în momentul de față nu am dreptul să joc fotbal nicăieri deoarece firma de insolvență a pus stăpînire pe fotbaliștii lui FC U. E ca și cum noi am fi niște obiecte ale acelei societăți. Am avut cîteva procese cu firma de insolvență, dar Adrian Mititelu și-a trimis avocații să prelungească procesul".

Dan Gogoșoiu, atacant, 24 de ani. Ultimul meci: 18.05.2013 - CSM Rm. Vîlcea - Corona Brașov 0-1:
"Avînd în vedere că eu nu mai locuiesc în România de aproape 2 ani, nu cred că ar fi o motivație suficientă Liga a 4-a pentru a mă întoarce".

Constantin Gîngioveanu, mijlocaș, 25 de ani. Ultimul meci: 27.10.2011 Rapid - Otopeni 5-0
"Nu aș fi dispus acum"

NU AU RĂSPUNS PÎNĂ ACUM:

Marius Sava, Florin Șoavă, Ilie Iordache, Claudiu Răducanu, Robert Săceanu, Ionuț Mîrzeanu, Bogdan Vrăjitoarea.

Citește și:
Toate detaliile despre revenirea Științei » Noua societate, acționariat, Ligă, stadion, palmares, cine dă banii, cum devii membru cotizant

Se poate înscrie Știința direct în Liga a 4-a în sezonul viitor? Reacția șefului AJF Dolj

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.