Gazeta restituie două portrete speciale scrise de maestrul Ion Cupen: unul dedicat lui Mihăiţă Neşu, găzduit în paginile GSP, iar altul scris la începutul anilor '90, în săptămînalul "Fotbal" despre Cornel Dinu.
Sacrificiul lui Mihăiţă
A trebuit să cadă secerat Mihai Neşu, la un banal antrenament în tricoul Utrechtului, ca să vedem cum cinsteşte lumea civilizată un soldat al ei căzut la datorie. Mihai Neşu nu era un titular de vază, ci o rezervă plină de abnegaţie, injectat cu sentimentul responsabilităţii depline.
Figura lui de copil serios privindu-te candid, dar concentrat de sub zulufi blonzi i-a atras o poreclă simpatică precum un bibelou. Coechipierii îl ştiau de "Bichon", echivalînd cu o fiinţă drăgălaşă, solidară şi fermă în acelaşi timp.
Protecţia morală a Olandei
Se ştie, Mihai ataca decis, ca un fundaş devotat, cu o determinare de kamikaze care presupune superioritate morală împinsă pînă la jertfă întru apărarea unei cauze. Din nefericire, consecinţele sînt grele. Neşu este încă imobil, vorbeşte greu şi altfel clipeşte doar înţelept într-un dialog mut cu devotata lui soţie. Ei bine, acest fotbalist fără noroc a fost luat imediat sub protecţia morală a unei ţări care nu este a lui.
De la autorităţi la coechipieri şi pînă la ultimul amator de fotbal, cu toţii au ţesut o hlamidă nobilă, învăluind victima. Panouri cu numele lui, tricolorul românesc, gînduri bune tipărite cu litere uriaşe au înţesat stadioanele, oameni anonimi, nu neapărat microbişti, îi rostesc numele cu căldură, urări de însănătoşire grabnică plutesc peste toată Olanda.
O ţară care respiră numai civilizaţie şi trai bun, unde lumea nu acuză sentimentul injustiţiei, unde şcoala este o trambulină spre înalta societate, unde oamenii se spală şi nu fură, unde lumea merge la biserică să se roage, nu să se încaiere pentru un blid cu sarmale şi unde prelaţii sînt ucenici ai Domnului şi nu agenţi electorali. Iar presa este un judecător acid şi nu o sorcovă mîngîind spinarea potentaţilor.
Ecoul dîmboviţean
Un asemenea tratament uman "made in Olanda" a impus oarecum, stîrnind un ecou, chiar dacă nu impresionant, şi pe malurile Dîmboviţei, unde restanţele sînt încă grave. Avem exemplele din gimnastică şi rugby, unde victimele au fost tratate cu discreţie.
Ce vreţi mai mult?! Rumoarea din jurul nefericitului Sameş s-a stins. Laude, grohăieli, bătăi în piept. Sameş e tot singur şi neajutorat, în ciuda tresăririi lui Rădoi şi Oli.
Sănătate, "Bichonule" scump!
Umerii lui Dinu
Lumea îl știe de Cornel, dar acasă i se spune Costel, de la celălalt prenume, Constantin. Personaj complex. Sub carcasă se zvîrcolesc, d-a valma, ambiție, toleranță, cruzimi, duioșii, duritate, sensibilitate, arivism, boemie, rigoare, generozitate, Machiavelli, Eminescu, Fărîmiță Lambru, Dostoievski.
Cu o dotare biologică excepțională, a rîs în nasul antrenorilor care predicau puritatea vieții extrasportive și a plîns pe creștetele cohortei de ucenici care, crezînd că-l pot imita, și-au rupt gîtul.
A fost un fotbalist tenace, avîntat, cerebral, dăruit, cu spirit mobilizator, legîndu-și pe veci numele de campania mexicană (1970) și de cele trei premii (1970, ‘72, ‘74) în topul fotbaliștilor români. Ca antrenor a explodat repede, ajutat de o inteligență incontestabilă și o instruire reală.
Se zice că-i cel mai bun antrenor de luni pînă sîmbătă și doar unul comun duminică, 90 de minute pe bancă, atunci cînd nu vrea să asculte vocea neșcolită, din străfunduri, a instinctului.
Locvacitatea și ironia pe care o împroașcă precum sconcsul mireasma s-au întors, nu o dată, împotriva lui, căzînd de pe cai frumoși în spinarea unor mîrțoage. Viața l-a tăvălit și prin pulberi de aur, și prin pulberea drumului, a știut mereu să se scoale, să se scuture și să-și reia cursa pe urmele țintei.
A văzut și moartea cu ochii, dîndu-i cu tifla, din fericire. După teribilul accident din Italia a apărut un alt Dinu, să mă ierte Dumnezeu, cu înfățișarea adaptată unui personaj negativ dintr-un serial de succes: peste fosta lui ștrengărie luminată de istețime s-a așternut masca durului, cu profil de fost boxer hotărît să-și răzbune o tinerețe tenebroasă. Regia este perfectă, căci ochelarii de soare, lanțul de aur și trabucul rotunjesc personajul la dimensiunea lui clasică.
Umerii lui Dinu sînt apăsați de povara calificării echipei naționale la Mondialele din America. Bărbătos și deștept, nu se lasă cocîrjat. Ca orice individ cu personalitate, are partizani și inamici. Primii îl aplaudă, cei de-ai doilea îl așteaptă la cotitură. Pînă la scadență, ca să-i treacă timpul, se joacă de-a ziaristul și de-a comentatorul TV.
{{text}}