Fotbal   •   Liga 1   •   INTERVIU

Buchta după înfrîngerea cu CFR, 1-2: ”Am avut promisă o primă foarte mare pentru salvare, cum să vînd meciul?!”

Articol de Iulia Iordache   —  luni, 25 mai 2015

Milos Buchta, portarul de 34 de ani al Rapidului vorbește despre greșelile din meciul de la Cluj și despre retrogradarea giuleștenilor.

-Milos, e adevărat că te-ai înțeles deja cu cei de la Mediaș?

-Nu, nu este nimic adevărat. Nu a fost nici o discuție.

-Dar te-ai văzut cu foștii colegi cînd au venit în București?

-Am fost să-i vizitez la hotel, dar e ceva normal după ce am jucat acolo cinci ani. Am rămas prieten cu ei, dar nu pot fi acuzat că m-aș fi dat la o parte în meciul cu CFR-ul. Niciodată nu m-am gîndit să pierd cu Rapid pentru a salva Mediașul.

-Cum comentezi greșeala de la primul gol cu CFR?

-Sunt dezamăgit că cineva a putut spune că am vîndut meciul. E normal să mai faci greșeli. Un exemplu e Stăncioiu, un portar foarte bun, care a avut un sezon excelent la Mureș, dar acum a primit ușor gol cu Gazul și cu Astra. S-a spus despre el că a vîndut meciul? Nu, pentru că în majoritatea meciurilor a făcut o treabă bună și a vrut să-și ajute echipa ca și mine.


-Consideri că tu ai dat totul pentru Rapid?

-Cu mine echipa a făcut 22 de puncte și sîntem pe locul 6 în retur. Pot să mă uit în ochii oricui și pot spune că eu am făcut tot ce am putut pentru salvare. Fiecare jucător a mai greșit, am cîștigat ca o echipa și sper că am pierdut ca o echipă. Eu sînt jucătorul Rapidului și nu aș fi vîndut meciul indiferent de echipă. Plus că aveam promisă o primă foarte bună pentru salvarea de la retrogradare.

-Ai mai rămîne în Giulești și în Liga a doua?

-Am avut planuri mari cu Rapid, pentru că mi-a plăcut foarte mult aici. Mie îmi pare rău că Rapidul a retrogradat, dar toți jucătorii care au participat în retur au făcut o treaba bună. S-au pierdut multe puncte în tur și asta a contat cel mai mult pentru retrogradare.Eu aș rămîne și în liga secundă, dar asta nu depinde doar de mine.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.