Dinamoviștii așteaptă astăzi un răspuns pozitiv privind ieșirea din insolvență, dar se estimează o nouă amînare, ce s-ar traduce prin faptul că roș-albii nu vor putea juca în cupele continentale nici din 2016.
Clubul din Ștefan cel Mare și-a plătit datoriile ce au rămas de achitat conform planului de reorganizare, iar astăzi așteaptă un răspuns din partea Tribunalului București privind închiderea procedurii de insolvență. Un feed-back pe care "cîinii" l-ar vrea pozitiv, dar informațiile pe care șefii le-au primit pînă ieri nu sînt deloc pozitive.
"Vom fi amînați, nu se va ieși din insolvență, dar nu disperăm. Nu vom mai face cheltuieli mari cu transferurile, va fi un buget de criză și vom încerca să reintrăm în lupta pentru trofee în Liga 1, fiindcă ele rămîn în palmares", au opinat, în ultimele zile, mai mulți oficiali ai grupării. Acest mesaj a fost primit și de fotbaliști.
ANAF vrea să recupereze 5 milioane de euro
Cel mai mare adversar al ieșirii din insolvență pentru "cîini" rămîne ANAF, care a formulat o contestație legată de volumului creanțelor pe care Dinamo le are de rambursat la bugetul de stat. În traducere, Fiscul reclamă o datorie de aproape 5 milioane de euro, în timp ce planul de reorganizare a recunoscut doar 300.000 de euro!
Dinamo a plătit cele 300.000 euro, a trimis și o scrisoare către ANAF, însă acest organism nu are de gînd să renunțe la recuperarea prejudiciului. Dacă roș-albii nu ies din insolvență pînă la data de 31 mai, ei nu vor putea juca în cupele europene în ediția 2016/'17, în eventualitatea în care ar fi terminat pe un loc ce-ar fi permis acest lucru.
În cazul în care vor ieși din insolvență după data de 31 mai, atunci vor putea participa în competițiile continentale abia din ediția 2017/'18.
783.000 €au achitat dinamoviștii din datoria totală de 17,5 milioane euro, adică 4,5%
{{text}}