Tenis

Corespondență din Paris » Barieră depășită » Irina Begu e în premieră în turul 3 la Roland Garros

Irina Begu e pentru a doua oară în turul al treilea la un turneu de Mare Șlem

Articol de Luminiţa Paul  —  Friday 29th of May 2015 12:00

Irina Begu, favorita numărul 30, a trecut ieri de Ana Konjuh cu 6-2, 6-0 și e pentru prima dată în turul al 3-lea la Paris.

Un game imens pe propriul serviciu în primul set, la 3-1, imediat după ce făcuse break. A durat minute întregi și a întins nervii Irinei pînă la punctul de rupere.

Dar a ținut cu dinții de el și apoi s-a trezit eliberată, punîndu-și tot mai bine în valoare loviturile, tactica, experiența superioară. În fața unei foste junioare prodigioase, croata Ana Konjuh, 17 ani, despre care știa că e solidă și că joacă tare de pe ambele părți, românca a avut strategia potrivită.

Și și-a luat încrezătoare biletul pentru turul al 3-lea la Paris. O premieră pentru ea, dar și un obiectiv intermediar. "Pînă inclusiv anul trecut, turul al doilea era o barieră pentru mine, pe care am depășit-o la Australian Open. Nu spun că nu apreciez sau că e ușor să ajungi acolo, dar acum vreau mai mult", afirmă limpede Irina.

Nu va fi însă deloc ușor. Și știe și asta. O va înfrunta din nou pe Petra Kvitova, cu care a mai jucat recent la Madrid, pierzînd însă strîns. "Se pare că anul acesta joc cu cele din top de cel puțin două ori", a zîmbit ea. "Va fi un meci foarte greu, știu ce trebuie să fac, vom vedea", a încheiat favorita 30.

Favoritul ei: Nadal

Irina spune că, atunci cînd are timp, urmărește tenis și la televizor. "Mă relaxează, mă ajută să mai urmăresc potențiale adversare, mai aflu cîte ceva", explică ea. Și nu doar tenis feminin, ci și masculin. Are și un favorit la cucerirea titlului anul acesta, pe Rafael Nadal.

"Îl admir pentru modestia lui, pentru felul în care muncește. Aș vrea să cîștige el, chiar dacă are deja nouă trofee. Cred că pentru încrederea lui e nevoie de un turneu mare cîștigat pentru a reintra în ritmul de vîrf", a spus Irina.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.